Rețeta de friptură perfectă a lui chef Florin Dumitrescu. A preparat-o în 8 minute
Chef Florin Dumitrescu le-a arătat concurenților de la MasterChef o rețetă de friptură cu garnitură de sparanghel și sos. A fost preparată în 8 minute, în emisiunea de la Pro TV.
La una dintre probele pe care concurenții de la MasterChef le-au avut de îndeplinit, chef Florin Dumitrescu le-a arătat cum se pregătește o friptură perfectă. Juratul de la Pro TV a gătit în fața concurenților și le-a explicat cum să pregătească o masă rapidă, sănătoasă, care nu necesită multe ingrediente. Rețeta a preparat-o în ediția din 2 decembrie. Chef Florin Dumitrescu a pus o tigaie pe plită și a cronometrat pașii pe care i-a urmat pentru pregătirea fripturii cu garnitură de sparanghel și sos.
Rețeta de friptură perfectă a lui chef Florin Dumitrescu
Mai întâi, celebrul bucătar a asezonat carnea cu sare și piper, apoi a pus-o în tigaie lângă o crenguță proaspătă de rozmarin și usturoi. Apoi, a explicat cum ar trebui preparat steak-ul pentru a avea un gust perfect.
„În momentul în care aveți o friptură care este groasă, așa o lăsați. Steak-ul bun este atunci când este gros, că se poate găti cum trebuie. Carnea mea este, acum, bleu. Adică este crudă la interior, gătită doar pe exterior. Orice steak se întoarce de 3 ori. L-ai așezat prima oară pe partea cu temperatură ridicată, începe să se gătească. Începe proteina să se coaguleze. L-ai întors pe partea cealaltă, iar începe proteina să se coaguleze. Culoarea trebuie să fie ușor maro, nu arsă, nu altfel, nu crudă, nu fiartă”, a explicat chef Florin Dumitrescu.
Apoi, a pregătit și garnitura de sparanghel cu sos. Întreaga rețetă a fost preparată în 8 minute.
„Facem și garnitura (n.r. de sparanghel), tot într-o singură tigaie. Știți de la cine am învățat chestia asta? De la chef Sorin Bontea. Pun coniac, ai nevoi de un sos. În tigaia acesta deja ai gust de vacă, e ok să îți rămână sparanghelul acolo, ai nevoie de o garnitură. Dai focul mic și începi să pui unt, pentru că așa legi sosul, piper”, a mai spus chef Florin Dumitrescu.
V-ar putea interesa și:
Rețeta de PAPANAȘI pufoși a lui Florin Dumitrescu. Ce ingrediente folosește celebrul Chef
Sursă foto: capturi video Pro TV – ediția din 2 decembrie 2024, MasterChef