Prima pagină » Actualitate » Reuniune de urgență, prin videoconferință, a liderilor UE / Războiul din Israel sună adunarea în Europa

Reuniune de urgență, prin videoconferință, a liderilor UE / Războiul din Israel sună adunarea în Europa

Reuniune de urgență, prin videoconferință, a liderilor UE / Războiul din Israel sună adunarea în Europa

Liderii Uniunii Europene vor încerca marţi, 17 octombrie, să ajungă la o abordare comună faţă de criza declanşată de atacul Hamas împotriva Israelului, după zile de confuzie, lupte interne şi mesaje amestecate, punctează Reuters.

Într-o videoconferinţă de urgenţă care va începe la ora 15:30 GMT, Consiliul Europei va aborda de asemenea potenţialele consecinţe grave asupra continentului ale crizei, notează consilium.europa.eu.

Poziții divergente în interiorul UE

În timp ce UE şi guvernele statelor membre au condamnat în mod unanim asaltul Hamas, în care au fost ucişi în jur de 1.300 de israelieni, ei au avut poziţii divergente faţă de alte declaraţii şi implicaţii politice.

Deruta a scos la iveală vechi divizări în interiorul UE cu privire la Orientul Mijlociu şi a evidenţiat limitele drastice ale influenţei Uniunii în regiune. De asemenea, a subminat apelurile UE de a fi tratată ca un jucător geopolitic major de sine stătător.

Summitul în format virtual de marţi constituie un efort al şefilor de stat şi de guvern ai „Celor 27” de a lua sub control ferm răspunsul la criză după ce unii dintre ei au manifestat nelinişte în ce priveşte abordarea preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Este de importanţă maximă ca la nivelul Consiliului European să se stabilească poziţia noastră comună şi să se instituie un curs unificat clar de acţiune care să reflecte complexitatea situaţiei în derulare”, a afirmat preşedintele Consiliului, Charles Michel, în invitaţia de participare trimisă liderilor.

Comisia condusă de Ursula von der Leyen a semănat confuzie săptămâna trecută când unul dintre membrii săi a declarat pe social media că ajutorul pentru dezvoltare al UE pentru palestinieni a fost îngheţat, pentru ca anunţul să fie revocat ulterior.

Unii oficiali şi parlamentari au criticat-o de asemenea pe şefa Comisiei, care a fost vineri în vizită în Israel, pentru că nu a declarat că UE se aşteaptă ca Israelul să se conformeze dreptului umanitar internaţional în răspunsul său la atac, aşa cum au procedat alţi lideri ai Uniunii.

Ce se urmărește de la această întâlnire

În videoconferinţa de marţi, liderii UE se vor concentra pe încercarea de a atenua consecinţele potenţiale ale crizei, în condiţiile în care un asalt israelian asupra Gazei este considerat iminent.

Israelul a plasat Fâşia Gaza sub o blocadă totală şi a declanşat o campanie de lovituri aeriene fără precedent. Autorităţile din Gaza spun că au fost ucise cel puţin 2.750 de persoane.

Potrivit unor oficiali europeni, se aşteaptă ca liderii UE să-i însărcineze pe miniştrii de Externe să exploreze mai în detaliu riscurile potenţiale ale crizei.

„Conflictul ar putea avea consecinţe de securitate majore pentru societăţile noastre. Dacă nu suntem atenţi, el are potenţialul de a exacerba tensiunile dintre comunităţi şi alimenta extremismul”  – Charles Michel

El a menţionat şi posibilitatea ca mulţi palestinieni să fugă în ţări vecine care găzduiesc deja numeroşi refugiaţi. „Dacă nu este gestionat cu grijă, există un risc de valuri de migraţie ulterioare spre Europa”, a adăugat Charles Michel.

Însă marea problemă pentru UE, spun analişti şi diplomaţi, este faptul că dispune de pârghii reduse în relaţia cu actorii-cheie.

În Orientul Mijlociu, am luat-o de la zero: o superputere ţine în mână toate atuurile şi toţi aşii – SUA. Alţii nu fac decât să o urmeze”, a afirmat un diplomat european. „Nu Europa este cea care joacă un rol major în acest conflict”, a remarcat el.

Autor
Marius Olaru este un jurnalist cu experienta, care a debutat in presa scrisa din Romania in anul 2000. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe publicatii, atat din presa scrisa, cat si online, ... vezi toate articolele