REVOLTĂ pe aeroporul din Bruxelles, după ce zeci de pasageri au rămas blocați. Europarlamentar: „Este bătaie de joc, vom sesiza Comisia Europeană”

Publicat: 28 06. 2024, 17:29

Este revoltă și indignare, după ce zeci de pasageri au rămas blocați pe aeroportul din Bruxelles, după ce zborul spre Cluj a fost anulat. Românii ar fi trebuit să ajungă miercuri seara la ora 23:00, dar în aeroport au aflat că nu vor mai putea zbura spre țară. Abia vineri, după ora 12:00, au aterizat la Cluj-Napcoa.

Călătorii, mulți dintre ei însoțiti de copii, au fost nevoiți să doarmă în aeroportul din Bruxelles în așteptarea unor vești despre zborul lor către Cluj-Napoca. Calatoria lor a fost reprogramată de trei ori și aceștia susțin disperați că nimeni de la compania aeriană nu le-a dat vreo explicație, potrivit stiripesurse.ro.

La rândul său, Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului, i-a îndemnat, vineri, pe românii afectaţi de zborurile anulate, să deschidă litigii pentru a solicita despăgubiri companiilor, subliniind că Executivul monitorizează zborurile anulate care au legătură cu aeroporturile româneşti.

 

Europarlamentar român: „Voi lua împreună cu colegii mei decizia unei dezbateri în PE și a sesiza Comisia Europeană”

Printre cei afectați de anularea zborurilor de la Bruxelles se numară și europarlamentari români. Daniel Buda, liderul PNL Cluj și europarlamentar, spune că cei din grupul său vor propune în Parlamentul European o dezbatere pe această temă, pentru ca situația este tot mai revoltătoare.

„Dincolo de întârzierile ce pot să apară pe ici pe colo mi se pare că ceea ce face compania Wizz Air este inadmisibil. Este o bătaie de joc față de cetățenii europeni, nu doar din România sau din Cluj, pentru că nu fac altceva decât să anuleze avioanele.

Voi lua împreună cu colegii mei decizia de a provoca o dezbatere în PE și a sesiza Comisia Europeană cu privire la aceste aspecte. Companiile aeriene își bat joc de cetățenii care le plătesc salariile. Erau oameni care de trei-patru zile stăteau în Bruxelles și nu aveau de mâncare. E inadmisibil! Companiile nu dau nici măcar un sms! Companiile aeriene își bat joc de oameni, ori ele trebuie să plătească. Nu pot avea doar profituri și să-și bată joc de oameni”, a explicat europarlamentarul Daniel Buda.

 

Sursă foto: Știripesurse.ro

 

CITIȚI ȘI:

HAOS pe un aeroport din România, după ce zeci de curse au fost anulate sau au avut întârzieri și de 6 ore