REVOLTĂTOR. Un medic de ambulanță a refuzat să meargă la un pacient, deoarece era la finalul programului. Pacientul a MURIT

Publicat: 24 10. 2024, 20:36
Actualizat: 24 10. 2024, 20:37

This browser does not support the video element.

Un medic de la serviciul de ambulanță ar fi refuzat să meargă la un pacient pentru că se apropia de terminarea programului și nu ar fi vrut să facă ore suplimentare. Din păcate, bărbatul care ar fi avut nevoie de ajutor a murit. Acum, medicul este cercetat de reprezentanții Departamentului pentru Situații de Urgență.

Cazul șocant s-a produs în localitatea Cristești din Mureș. Un bărbat de 85 de ani a avut nevoie de ajutorul medicilor după ce s-a înecat cu mâncare. Familia acestuia a solicitat imediat ajutorul. La caz a fost trimisă o ambulanță, doar cu un asistent, care a făcut și manevrele de resuscitare.

Imediat a ajuns și un SMURD, iar așa s-a descoperit că prima ambulanță nu a avut și medic.
Explicațiile cu privire la lipsa medicului sunt halucinante. Bărbatul ar fi refuzat să plece cu ambulanța pentru că ar mai fi avut doar 40min până i se încheia tura.

La audieri, medicul ar fi spus că nu face ore suplimentare. Din păcate, manevrele de resuscitare asupra pacientului de 85 de ani făcute de asistent au fost în zadar.

Serviciu Județean de Ambulanță Mureș este în plină anchetă disciplinară.

„Și dacă mai ai un minut, chiar dacă ai depășit și nu ți-a venit schimbul, la astfel de cazuri te deplasezi, este datoria ta ca medic într-un serviciu de urgență. într-un serviciu de ambulanță urmează să fie întocmit un raport și vor fi luate măsurile legale care le avem la îndemână pentru a preveni astfel de situații.” a precizat Raed Arafat.

Surse din anchetă susțin că medicul nu ar fi la prima abatere. Dacă se dovedesc a fi adevărate acuzațiile, acesta ar putea chiar să își piardă locul de muncă.

FOTO: Pexels