Prima pagină » Actualitate » Rezultate Loto 6/49. Numerele extrase joi, 14 ianuarie 2021 / Vezi dacă ai câștigat marele premiu

Rezultate Loto 6/49. Numerele extrase joi, 14 ianuarie 2021 / Vezi dacă ai câștigat marele premiu

Rezultate Loto 6/49. Numerele extrase joi, 14 ianuarie 2021 / Vezi dacă ai câștigat marele premiu
FOTO - caracter ilustrativ: Facebook/Loteria Română

Joi, 14 ianuarie 2021, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de duminică, 10 ianuarie, Loteria Română a acordat 21.957 de câștiguri în valoare totală de peste 1,42 milioane lei.

Numerele extrase joi, 14 ianuarie 2021:

  • Loto 6 din 49: 39, 21, 49, 26, 11, 27
  • Loto 5 din 40: 34, 14, 1, 10, 2, 20
  • Joker: 12, 10, 11, 27, 36 (+19)
  • Noroc Plus: 5 4 2 1 0 9
  • Super Noroc: 6 4 1 1 2 7
  • Noroc: 0 5 4 7 0 4 1

Premiile puse în joc joi, 14 ianuarie 2021

La Loto 6/49 se înregistrează la categoria I un report în valoare de peste 5,25 milioane lei (peste 1 milion de euro), iar la Noroc un report cumulat în valoare de peste 1,82 milioane de lei (peste 373.800 de euro).

La Joker, la categoria I, este în joc un report în valoare de peste 17,34 milioane lei (peste 3,56 milioane de euro).

La Noroc Plus, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 747.000 de lei (peste 153.000 de euro).

La Loto 5/40 se înregistrează, la categoria I, un report în valoare de peste 304.000 de lei (peste 62.400 de euro).

La Super Noroc este în joc, de asemenea, la categoria I un report în valoare de peste 50.600 de lei (peste 10.400 de euro).

La tragerea Joker de duminică, 10 ianuarie, s-a câștigat premiul de categoria a II-a în valoare de 214.453,75 lei. Biletul norocos a fost jucat la o agenție din Valea Călugărească, jud. Prahova.

La Joker s-a câștigat, de asemenea și premiul de categoria a III-a în valoare de 54.481,92 lei. Biletul norocos a fost jucat la o agenție din Onești, jud. Bacău.

La tragerea Loto 6/49 de duminică, 10 ianuarie, la categoria a II-a, s-au înregistrat două câștiguri a câte 75.310,80 lei. Biletele norocoase au fost jucate la o stație de plată SelfaPay și la o agenție din Cluj-Napoca.

De asemenea, la tragerea Loto 5/40 de duminică, 10 ianuarie, la categoria a II-a, s-a înregistrat un câștig în valoare de 57.957,90 lei. Biletul norocos a fost jucat la o agenție din Constanța.

Câștigătoarea premiului de categoria I la tragerea Loto 6/49 din data de 6 decembrie 2020 și-a ridicat banii. Cu ce avere a plecat la Suceava

Câștigătoarea premiului de categoria I la tragerea principala Loto 6/49 din data de 6 decembrie 2020 și-a ridicat, marți, 5 ianuarie, câștigul. Posesoarea tichetului norocos este din Suceava.

Femeia s-a prezentat la sediul central al Loteriei Române pentru a-și revendica premiul cel mare. Aceasta a mărturisit că joacă la Loto 6/49 de foarte mulți ani și că participă doar la extragerile care au loc duminica.

Suceveanca a mai precizat că joacă mereu aceeași variantă, iar o parte din numerele care i-au adus marele câștig au semnificație personală. A aflat că a câștigat premiul în seara de 6 decembrie 2020, după ce a văzut numerele norocoase pe site-ul Loteriei Române. De-a lungul timpului, a mai câștigat doar premii de categoria a IV-a la Loto 6/49.

Marele premiul la tragerea Loto 6/49 de duminică, 6 decembrie 2020, a fost în valoare de 7.130.807,28 lei, în jur de 1,46 milioane de euro.

Pe 6 decembrie, Loteria Română a anunţat că marele premiu la Loto 6/49, în valoare de peste 1,46 milioane de euro, a fost câştigat cu un bilet jucat la o agenţie din Suceava, cu un bilet care a costat 33,5 lei.

În urmă cu 20 ani, cazul său a ”cutremurat” România! Între timp, a executat o condamnare la închisoare, dar nu renunță! Revendică și azi marele premiu de la Loto 6/49… Avem documente ÎN PREMIERĂ din dosar! (EXCLUSIV)

A rămas în istoria Loteriei Române! Numele lui a fost ultra-mediatizat la vremea respectivă, iar el s-a transformat, peste noapte, într-un personaj faimos. La aproape 20 de ani de la scandalul care a șocat România, Stelian Ogică își caută și azi dreptatea! Consideră că marele premiu acordat atunci îi revine și, după ce a executat o condamnare la închisoare, încearcă să probeze faptul că biletul i-a fost furat, iar el e victima unei înscenări. Procesul lui se află încă pe rolul instanțelor, iar GÂNDUL.RO dezvăluie ÎN EXCLUSIVITATE elemente din dosar.

În perioada care a urmat extragerii LOTO din 21 ianuarie 2001, Stelian Stancu Ogică a susținut că este fericitul posesor al biletului câștigător de la Loto 6/49 – în valoare de 1 milion de dolari -, numai că acesta i-ar fi fost furat în urma unei tâlhării căreia i-a căzut victimă chiar în scara blocului. Agresorii, a declarat Ogică la vremea respectivă, au fost doi necunoscuți – un bărbat și o femeie – care l-au bătut și i-au furat 60 de bilele LOTO, printre care, firește, și biletul câștigător al marelui premiu.

Totuși, în luna martie a aceluiași an, Loteria Română a validat drept câștigator – virând câștigul în contul respectivului – biletul prezentat de către subofițerul SPP Constantin Murariu. Lucrurile s-au precipitat, iar Ogică a îndreptat un deget acuzator către subofițer, identificându-l drept unul dintre agresorii care i-au furat biletele LOTO.

Numai că Stelian Ogică a fost reținut – pe data de 31 ianuarie 2001 – de către procurorii bucureșteni, fiind anchetat pentru ”înșelăciune, prin înscenarea jafului a cărui victimă susținea că a fost”. A fost eliberat din închisoare în anul 2003, ca urmare a unei hotărâri definitive a Curții de Apel București și, după punerea sa în libertate, a continuat să-și susțină nevinovăția, făcând plângeri împotriva procurorilor care l-au anchetat și adresându-se Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg.

De-a lungul timpului, Stelian Ogică nu a depus ”armele” și a declarat că nu și-a înscenat jaful și că nu au existat probe concrete că și-ar fi înscenat acest jaf, iar hotărârea instanței nu a fost ”echitabilă”, motiv pentru care a cerut revizuirea în cauza respectivă. Magistrații de la Judecătoria Sectorului 3 București au dat, în urmă cu puțin timp, sentința în acest dosar, iar GÂNDUL.RO prezintă informații ÎN EXCLUSIVITATE.

Scandal în Africa de Sud, după ce 20 de jucători au câștigat la loto cu numerele 5, 6, 7, 8, 9 și 10. A fost deschisă o anchetă, în acest caz

O extragere a Loteriei Naționale din Africa de Sud a provocat scandal în această țară. Marți, 20 de persoane au câștigat câte 370.000 de dolari, fiecare, după ce numerele extrase la loteria PowerBall au fost 5, 6, 7, 8, 9 și 10, relatează Mediafax, care citează BBC.

Organizatorii spun că secvența este adesea jucată, dar au apărut acuzații de înșelătorie și o anchetă este în curs în acest caz. Este extrem de rar ca mai mulți câștigători să împartă premiul cel mare. Șansele de a câștiga la loteria PowerBall din Africa de Sud sunt una din 42.375.200.

Alți 79 de jucători au câștigat câte 400 de dolari fiecare pentru că au jucat secvența de la 5 la 9, dar au ratat PowerBall.

I-a promis prietenului său că va împărți banii dacă va câștiga la loterie. Și-a respectat promisiunea după 28 de ani, cu un jackpot de 22 de milioane de dolari

Cu ani în urmă, Thomas Cook și Joseph Feeney au făcut un pact: dacă vreunul dintre ei va câștiga vreodată la loterie, vor împărți câștigurile.

Promisiunea făcută și prietenia dintre ei doi s-a dovedit mai puternică decât cifrele cu multe zerouri, iar proverbul potrivit căruia cel mai bogat om din lume este omul care încă îl are pe cel mai bun prieten alături, s-a dovedit că a trecut granițele cuvintelor și a devenit realitate, mărind substanțial conturile celor doi buni prieteni.

Douăzeci și opt de ani mai târziu, Cook și-a tinut cuvântul. Elk Mound, Wisconsin, a câștigat 22 milioane de dolari, jucând Powerball.

Și, potrivit cuvântului său dat, a întins mâna la vechiul său amic de pescuit Feeney, potrivit CNN.

Cei doi prieteni au cumpărat bilete în fiecare săptămână și au fost uimiți norocul lor a venit în cele din urmă.

Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, ... vezi toate articolele

Citește și