Robert Cazanciuc, vicepreședintele Senatului: ”Autorul tragediei de la 2 Mai nu va scăpa de închisoare după ce va fi condamnat DEFINITIV”

Publicat: 24 08. 2023, 15:52
Actualizat: 24 08. 2023, 15:53

Robert Cazanciuc, vicepreședintele Senatului și unul dintre inițiatorii legii ”Anastasia”, a transmis un mesaj în care s-a arătat surprins de faptul că foarte mulți oameni îl întreabă dacă această lege mai este în vigoare. Senatorul social-democrat a ținut să precizeze, de la bun început, că ”autorul tragediei de la 2 Mai nu va scăpa de închisoare după ce va fi condamnat definitiv de o instanţă de judecată”.

Legea Anastasia – Legea 213/2023 – a fost publicată în Monitorul Oficial din 10 iulie şi a intrat în vigoare 3 zile mai târziu, la 13 iulie 2023, a notat vicepreședintele Senatului României, acesta adăugând că viața – ”valoarea supremă a omului” – trebuie protejată.

”Am fost întrebat de foarte mulţi oameni în aceste zile dacă Legea Anastasia este în vigoare. Un zvon, lansat din confuzie sau ticăloşie, privind intrarea în vigoare de anul viitor a creat din nou sentimentul că cei cu resurse, cei care ştiu să se descurce, scapă de pedeapsa cuvenită, închisoarea, chiar şi în situaţia în care omoară oameni folosind un autoturism pe post de armă.

Nu, autorul tragediei de la 2 Mai nu va scăpa de închisoare după ce va fi condamnat definitiv de o instanţă de judecată. Legea Anastasia, Legea 213/2023, a fost publicată în Monitorul Oficial din 10 iulie şi a intrat în vigoare 3 zile mai târziu, la 13 iulie 2023.

În urmă cu 4 ani, când am iniţiat această lege, nu mi-am dorit să ajungă cineva în penitenciar, pentru că dacă cineva merge la închisoare înseamnă că altcineva a murit, iar eu nu am vrut să continue să moară oameni nevinovaţi şi noi toţi să ne uităm neputincioşi. Și atunci la fel ca acum îmi doresc să protejăm adecvat valoarea supremă a omului: viaţa! 100 de oameni mor în fiecare an, ucişi de cei care se urcă la volan băuţi, drogaţi sau fără permis. Oamenii îşi văd liniştiţi, fericiţi de vieţile lor şi vine cineva care crede că lui nu i se poate întâmpla nimic şi te spulberă pur şi simplu, într-o clipă, lăsând în urmă lacrimi de suferinţă care nu vor putea fi oprite niciodată”, a notat Robert Cazanciuc în mediul online.

Aşa a fost şi în cazul Anastasia, copila de 4 ani care a fost spulberată în faţa casei chiar de 1 iunie de «un om» care nu avea dreptul de a conduce. Autoarea accidentului a primit o pedeapsă cu suspendare. Copilul nu le va mai putea face viaţa fericită părinţilor, dar o pedeapsă privativă de libertate aplicată acestui tip de criminal poate fi un răspuns care să fie văzut de cei în suferinţă ca o formă de dreptate

Robert Cazanciuc

 

Adoptarea şi intrarea în vigoare a unei legi nu sunt suficiente pentru ca oamenii să fie conştienţi de consecinţele faptelor lor, mai precizează Robert Cazanciuc în postarea sa. În trecut, amintește senatorul PSD, legea era cunoscută prin citirea ei în piaţa publică de către toboşarul regelui.

”Astăzi, din fericire există presă – radiouri, televiziuni, ziare tipărite şi online – care a fost de la început parte a acestui efort de a face cunoscută Legea Anastasia.

Nu am făcut nici un demers special pentru ca presa să prezinte întreg procesul de dezbatere şi adoptarea a legii, dar difuzarea informaţiilor despre adoptarea legii pe toate canalele şi de către toată lumea mi-a arătat că ea a răspuns unei nevoi sociale reale, că oamenii s-au săturat să le fie frică să meargă liniştiţi pe drumul lor pentru că există riscul ca ei sau cei dragi lor să fie ucişi de către iresponsabili care cred că băutura sau drogurile te ajută să evadezi din această lume în care găseşti deopotrivă bune şi rele.

Nu, de o lună de zile, băutura şi drogurile la volan îi vor duce la închisoare pe cei care până acum se puteau folosi de portiţe ale legii”, mai scrie senatorul Robert Cazanciuc.

”Nu mai există portiţe, ci doar porţi mari ale închisorilor unde criminalii trebuie să rămână atâta timp cât este necesar pentru ca în numele victimelor societatea să considere că s-a făcut dreptate”

Robert Cazanciuc, vicepreședintele Senatului

”Urcarea la volan este doar o consecinţă a teribilismului pe care îl potenţează consumul de substanţe interzise”

Vicepreședintele Senatului consideră că toți ”criminalii de pe șosele” trebuie să fie pedepsiți cu închisoare, aceasta fiind – în ultimă instanță – o formă de prevenție.

În dezbaterile din aceste zile un deputat mi-a spus că nu crede că închisoarea este răspunsul potrivit pentru indivizii care se urcă la volan băuţi, drogaţi sau fără permis şi ucid oameni nevinovaţi, ci că trebuie să lucrăm la prevenţie. Asta am şi făcut prin această modificare a Codului Penal, am introdus în lege o pedeapsă adecvată pentru criminalii de pe şosele: închisoarea. Aceasta este o formă de prevenție – oamenii trebuie să ştie care sunt consecinţele faptelor lor, trebuie să cunoască legea, dar legea poate să rămână doar o bucată de hârtie dacă nu este şi aplicată în litera şi spiritul ei, dacă cetăţenii obişnuiţi nu îi vor vedea trimişi în spatele gratiilor, de către instanţele de judecată, pe cei vinovaţi de asemenea atrocităţi ca în cazul de la 2 Mai.

Adoptarea, intrarea în vigoare și promovarea acestei legi, astfel încât să contribuie la prevenție, constituie doar o serie de pași făcuți în direcţia corectă. Mai pot făcuţi şi alţii, mai trebuie adoptate şi alte măsuri: interzicerea dreptului de a mai conduce pentru o perioadă mare de timp a celor care comit accidente mortale, indiferent de cauză sau anularea permisului de conducere celor care sunt prinși drogați la volan, indiferent dacă au comis sau nu un accident rutier”, mai scrie Robert Cazanciuc.

”Ce putem face pentru a proteja viețile celor care nu vor altceva decât să îşi vadă liniştiţi de drumul lor?”

Trebuie revizuit cadrul legal referitor la pedepsirea consumului, insistă vicepreședintele Senatului României, ”căci, în fapt, urcarea la volan este doar o consecinţă a teribilismului pe care îl potenţează consumul de substanţe interzise”.

Dar, în context, mai trebuie făcuți și alți pași pentru ca astfel de tragedii să nu mai fie atât de dese, iar Robert Cazanciuc punctează că se pot stabili măsuri legislative pentru ”interzicerea dreptului de a mai conduce pentru o perioadă mare de timp a celor care comit accidente mortale, indiferent de cauză sau anularea permisului de conducere celor care sunt prinși drogați la volan, indiferent dacă au comis sau nu un accident rutier”.

Mai pot fi făcuţi paşi în educaţie, în introducerea unor cursuri şi lecţii despre efectul pe care îl are consumul asupra creierului, dar și în tratarea adecvată medical și educațional a celor care pot fi scoși din ghearele drogurilor.

Ce putem face pentru a proteja viețile celor care nu vor altceva decât să îşi vadă liniştiţi de drumul lor? Nu există limite de participare socială şi creativitate! Putem şi trebuie să îi tragem de mânecă pe cei pe care îi vedem că vor să se urce la volan după ce au consumat alcool sau droguri, pentru că, în cele mai multe cazuri, pleacă de lângă cineva care a participat la un eveniment. Trageţi-i de mânecă şi spuneţi-le să nu se urce la volan pentru că vor ajunge la închisoare. Dintr-o credinţă iresponsabilă că nu se poate întâmpla nimic, pentru că «ştiu să conducă», cheile unor maşini sunt încredinţate celor care nu au permis de către proprietari care cred că este o formă de distracţie sau, şi mai rău, de educaţie.

Companiile care produc, cele care distribuie, marile lanţuri de magazine care vând băuturi alcoolice pot găsi forme smart de a atrage atenţia asupra Legii Anastasia.

”Marile reţele de benzinării, HORECA, pot fi parte a acestui proces de protejare a vieţii oamenilor nevinovaţi. Waze, Uber, Bolt pot juca rolul de mesager modern al regelui din trecut şi să facă cunoscută Legea Anastasia. M-am bucurat să văd încă de luna trecută poliţişti de la rutieră care opreau maşinile doar pentru a-i informa pe oameni că există mai nou o lege care îi trimite direct la închisoare pe cei băuţi, drogaţi sau fără permis”

Robert Cazanciuc

Haideţi să facem tot ce putem pentru că vieţile Anastasiei, Robertei și a lui Andrei să nu fi fost în zadar, pentru că într-o zi copilul nostru cuminte va ajunge la vârsta la care va merge în Vama Veche, iar noi ca părinţi, indiferent cum ne cheamă şi ce averi avem, vom primi un telefon anonim care să ne anunţe nemilos că lumina vieţii noastre s-a stins!”, a încheiat Robert Cazanciuc, vicepreședintele Senatului României.


Citește și:

VIDEO | Roberta și Sebastian, tinerii uciși de Vlad Pascu, în accidentul din stațiunea 2 Mai, înmormântați în aceeași zi

VIDEO | Mihai PASCU, tatăl șoferului drogat care a ucis doi tineri, împătimit al vitezei. Filmat în timp ce rupea șoseaua, în localitate

EXCLUSIV | Cine sunt părinții băiatului de bani gata care a condus drogat și a ucis doi tineri, la 2 Mai. Afaceri în pierdere și bani dați cu camătă

VIDEO | Ce a făcut Vlad Pascu în noaptea dublei crime din 2 Mai. Oprit de polițiști de două ori înainte de tragedie, niciodată testat pentru droguri

EXCLUSIV | Mașina-vedetă a lui Vlad Pascu, ascunsă sub o prelată, după accidentul în care a ucis doi tineri – GALERIE FOTO

Tatăl lui SEBASTIAN, tânărul ucis în accidentul de la 2 Mai: „L-am ridicat de la morgă, ce am văzut nu poate fi descris”

Ministrul Predoiu cere VERIFICĂRI după accidentul de la 2 Mai: „În mod normal, șoferul trebuia verificat cu aparatul DrugTest”