Roberta Metsola, preşedinta Parlamentului European, despre intrarea României în Schengen: „Sper că vom avea o decizie care să fie acceptabilă”

Publicat: 27 09. 2023, 11:12
Actualizat: 27 09. 2023, 11:34
NEW YORK, NEW YORK - SEPTEMBER 18: H.E. Roberta Metsola speaks during the 2023 Concordia Annual Summit at Sheraton New York on September 18, 2023 in New York City. Riccardo Savi,Image: 806250973, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no

Roberta Metsola, preşedinta Parlamentului European, crede că România ar trebui acceptată în spațiul Schengen. Mai mult decât atât, Roberta Metsola a prezcizat că România merită o decizie pozitivă în timpul preşedinţiei spaniole a Consiliului Uniunii Europene cu privire la extinderea spaţiului Schengen.

”Nu doar că aşteptaţi această decizie, ci o şi meritaţi încă din 2011. Parlamentul (European) şi-a făcut datoria şi, dacă va trebui să mai facem ceva pentru a identifica ce mai avem de făcut, o vom face. Majorităţile există, nu e nicio problemă în ceea ce ne priveşte. Cred, aşadar, că vom reuşi să găsim o soluţie. Avem aşteptări înalte de la această preşedinţie (spaniolă a Consiliului UE, n.red.) pentru a încerca să lucreze cu colegii austrieci şi cu alţii, dacă există alte ţări unde continuă să existe întrebări şi cred că aceste întrebări îşi pot primi răspunsurile”, a declarat preşedinta Parlamentului European.

Întrebată care sunt şansele ca în timpul actualei preşedinţii semestriale a Consiliului UE să fie luată o decizie pozitivă privind aderarea României şi a Bulgariei la Schengen, Roberta Metsola a răspuns:

”Eram în Consiliu şi îmi amintesc fiecare Consiliu European, cu acest punct ce era prezentat de preşedintele dumneavoastră, care spunea: ‘Ceea ce merită concetăţenii mei ar trebui să obţină’. Am fost la Bucureşti la două zile după non-decizia de la Consiliul (JAI din decembrie 2022, n.red.). Nu puteam să îi privesc în ochi pe aceşti tineri. Aşadar, sper, sper, mă aştept şi sper că vom avea o decizie care să fie acceptabilă. Am vorbit cu preşedintele şi cu prim-ministrul, atât cu precedentul, cât şi cu cel actual, domnul Ciolacu, pentru a găsi o soluţie”, a spus aceasta, potrivit Agerpres.

De asemenea, în discursul său anual privind starea Uniunii Europene, rostit la începutul acestei luni în plenul Parlamentului European la Strasbourg, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, i-a cerut Austriei să permită intrarea României şi a Bulgariei în Schengen ”fără nicio întârziere”.

”Bulgaria şi România au dovedit că fac parte din spaţiul nostru Schengen. Aşadar, haideţi să le primim în sfârşit, fără nicio întârziere”, a spus şefa Comisiei Europene în discursul său privind starea UE.

Austria blochează aderarea celor două ţări (la Schengen), temându-se de un aflux de migranţi ilegali. Potrivit guvernului austriac, România şi Bulgaria nu şi-ar putea controla eficient frontierele, care ar deveni frontiere externe ale Uniunii Europene după aderarea celor două ţări la Schengen.

Foto: Profimedia