Prima pagină » Actualitate » Roboții-chelneri au ajuns în România. Preiau comanda clienților, le aduc mâncarea și strâng și masa. Cât costă să îi închiriezi la nuntă

Roboții-chelneri au ajuns în România. Preiau comanda clienților, le aduc mâncarea și strâng și masa. Cât costă să îi închiriezi la nuntă

Te pregătești pentru un eveniment important din viața ta pentru care ai un buget generos și vrei să organizezi o petrecere despre care invitații tăi să vorbească mult timp de-acum încolo? Cu siguranță vei reuși să-i surprinzi dacă, în locul ospătarilor, vor fi serviți de un robot, care le preia comenzile, le aduce mâncarea și face și conversație cu ei. Închirierea unui astfel de robot costă 1.500 de euro pe zi și, deși la astfel de servicii apelează mai mult companiile, pot fi solicitați și pentru evenimente private. Roboții pot fi și ghizi de muzeu, dar îi pot ajuta și pe clienți în supermarketuri, îndrumându-i spre raionul de produse pe care îl caută, sau pe agricultori, pe care îi previn asupra posibilelor boli ale unei culturi.

Într-o lume în care tehnologia se dezvoltă într-un ritm amețitor, Ana-Maria Stancu a avut inițiativa unei afaceri care, deși se află la început de drum în România, a prins deja pe piață.

Ea închiriază roboți, care pot suplini anumite sarcini atribuite, în mod normal, angajaților. Roboții au o capacitate limitată de acțiune, dar pot ajuta cu succes angajații și le pot ușura munca.

”Escu poate să interacționeze dacă se află în supermarket și aude cuvântul ciocolată, el va spune, de exemplu, «o găsiți în raionul cutare și avem promoție».

Poate fi ghid de muzeu, îi putem spune punctele în care să se oprească și să deschidă ceva pe ecran, dar asta nu înseamnă că înlocuiește omul. Dacă se pun întrebări, trebuie să fie și un ghid uman prin preajmă. Roboții cu tăvi pot fi integrați în restaurante, dar nu pentru a lua locurile de muncă, deoarece un chelner face mult mai multe”, ne-a explicat Ana-Maria Stancu.

Roboții pot fi de ajutor în supermarketuri, furnizând informații despre produsele căutate de cumpărători

Un robot-chelner costă cât o garsonieră

Robotul are capacitatea de a identifica anumite repere, în care se deplasează atunci când este solicitat.

”Facem o hartă, el știe punctul reprezentat de bucătărie, iar când bucătarul are ceva de trimis, apasă pe un buton cu masa 1, 2 sau 3, de exemplu. Escu preia comanda și duce mâncarea, iar un alt robot, Otilia, ia vesela de la masă și o duce la bucătărie. Un câine-robot poate prelua informații de sub frunza unei plante, ca să dea alerte din timp agricultorilor despre boli”, a adăugat Ana-Maria Stancu.

Vedeta este fără doar și poate Alex, cel mai umanizat dintre toți roboții companiei, acestuia fiindu-i atribuit rolul de asistent.

Ca înfățișare, asistentul Alex este cel mai umanizat dintre toți roboții companiei

Alex are chip de silicon, poate interacționa, dar nu la nivel atât de avansat ca ceilalți ”colegi” ai săi, nu se ridică și nu dă mâna, în schimb mișcă fața atunci când vorbește.

Închirierea lui Escu sau a Otiliei costă 1.500 de euro pe zi, dar astfel de roboți se pot și cumpăra pentru 30.000 de euro, plus TVA.

Escu poate prelua comenzile clienților și tot el le și aduce mâncarea

Cei care vor să vadă roboții în acțiune pot să-i și viziteze la sediul firmei unde își au ”domiciliul”, din incinta Universității ”Dimitrie Cantemir”, de la Timpuri Noi.

”Vizita costă 30 de lei și durează aproximativ o oră și jumătate, pentru că avem multe informații de furnizat. În general, vin grupuri organizate de la școli, iar copiii sunt însoțiți de profesoare”, ne-a mai spus Ana-Maria Stancu.

CITEȘTE ȘI:

VIDEO | Cei mai buni roboți creați în România, premiați la concursul „Looking for the New Shakey”. „Vrem să adăugăm o valoare planetei noastre”

Un robot achiziționează doar acțiuni bursiere deținute de politicieni. Ce performanță are portofoliul său

Recomandarea video

Mediafax
Cu cât s-au scumpit sărbătorile românilor? Fiscaliști: Masa tradițională de Crăciun, bradul și cadourile „modeste” costă 500 de euro în 2025
Digi24
EXCLUSIV Dispare rețeta de la medicul de familie. O nouă platformă din Sănătate va fi funcțională din august, anunță ministrul Rogobete
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Capelă din București cu figuri legionare: o treime din suma pentru picturi, acoperită de stat. Ce spune Secretariatul pentru Culte
Cancan.ro
Prognoza meteo pentru miercuri, 24 decembrie 2025. Cum va fi vremea în toată țara, în Ajunul Crăciunului
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care este animalul cu cea mai puternică mușcătură?