Rodica Mandache a fost MĂRITATĂ, timp de 13 ani, cu iubitul unei prietene, dar nu regretă că i l-a „furat”: „Nu știu dacă i-a părut bine sau rău”
Actrița Rodica Mandache (81 de ani), cu o carieră de succes de 60 de ani, mărturiseşte că nu regretă că i-a furat iubitul prietenei sale, alături de care a avut o căsnicie fericită timp de 13 ani, mai ales că din iubirea lor s-a născut o fată.
Recunoscută pentru sinceritate şi pentru nonconformismul său, celebra actriţă nu s-a ferit niciodată să răspundă la întrebările mai delicate legate de activitatea sa şi mai ales de viaţa personală, scrie Adevărul.
Acest se va întâmpla și la emisiunea „40 de întrebări cu Denisa Rifai”, difuzată în această seară la Kanal D. În clipul de promovare a emisiunii, Rodica Mandache a recunoscut că nu a regretat niciodată faptul că a furat iubitul prietenei sale.
Ea a fost căsătorită cu fotograful Aurel Mihailopol, timp de 13 ani, până la moartea fulgerătoare a acestuia, la doar 54 de ani. Cei doi au o fiică, pe regizoarea Diana Mihailopol, care avea doar 6 ani, când și-a pierdut tatăl.
În perioada comunismului, Aurel Mihailopol lucra la revista „Flacăra”, fiind considerat unul dintre cei mai talentaţi fotografi. Modul unic în care reuşea să vadă lumea prin lentila aparatului de fotografiat i-au adus acestuia numele de „fotograful desculţ”.
„L-am cunoscut printr-o prietenă care era de o mare frumusețe. Ea era iubita lui și am fost o dată la el în vizită. Era fotograf la «Flacăra», o meserie foarte importantă în vremurile alea. Primul lucru, când ne-am logodit, a fost să mă duc la prietena mea cea frumoasă și să-i spun ce s-a întâmplat. Nu știu dacă i-a părut bine sau rău, dar până la urmă s-a măritat cu un coleg de-al nostru și nu a fost fericită. Eu am fost fericită chiar dacă a fost o căsnicie foarte stranie. De exemplu, el mă găsea la TVR stând cu vreun coleg, pe vremea aceea toți băieții îți făceau curte. Dacă intra și mă vedea la bufet, cu cineva, zâmbea și pleca. Eu fur și inimi, trec demarcațiile, trebuie să mă simt tot timpul în centru și pentru asta fur”, declarat Rodica Matache pentru Unica.
Rodica Mandache îl considera un geniu pe soțul său și un talent grozav.
„Avea o putere uriaşă de a transfigura banalul. Orice lucru banal… el îl vedea altfel. Şi din cărţi, când citeam, citeam împreună. Aşa e şi fata mea. Diana Maria seamănă foarte mult cu el. A fost un şoc foarte mare, dureros. S-a resimţit multă vreme şi cred că se resimte şi acum. Atunci m-a ajutat toată lumea. Am prieteni foarte buni şi acum”, a povestit actrița.
FOTO – Arhivă