Român din Austria, acuzat că a FURAT mii de euro de la persoana pe care o îngrijea. A fost reținut în timp ce se îndrepta spre țară

Publicat: 03 08. 2024, 17:30
FOTO - Caracter ilustrativ

Un român în vârstă de 63 de ani este acuzat de polițiștii austrieci că a furat mii de euro de la persoana pe care o îngrijea, un bărbat în vârstă de 56 de ani din districtul Klagenfurt-Land, Austria.

Potrivit autorităților, citate de KleineZeitung.at, conaționalul nostru ar fi retras sume semnificative de bani din contul bancar al angajatorului său, fără consimțământul acestuia.

Totul a fost descoperit de un prieten al victimei, care se ocupa de gestionarea conturilor bancare ale acesteia. Îngrijitorul, care se afla în drum spre România în momentul depunerii plângerii, a fost identificat rapid și reținut în urma investigațiilor efectuate de polițiștii Secției Pörtschach.

Agenții au reușit să localizeze suspectul, iar acesta a fost oprit de o patrulă a secției Oberwart în Burgenland.

În timpul interogatoriului, bărbatul a declarat că toate retragerile de bani au fost efectuate în prezența pacientului său.

Cu toate acestea, Parchetul din Klagenfurt a decis să-l cerceteze în stare de libertate, urmând ca acesta să fie adus în fața justiției pentru a răspunde acuzațiilor aduse.

FOTO – Caracter ilustrativ: Profimedia