Prima pagină » Actualitate » Român stabilit în Italia, acuzat de VIOL de propria fiică. Fata a recunoscut că mințise, abia după 6 ani, explicând și motivul

Român stabilit în Italia, acuzat de VIOL de propria fiică. Fata a recunoscut că mințise, abia după 6 ani, explicând și motivul

Român stabilit în Italia, acuzat de VIOL de propria fiică. Fata a recunoscut că mințise, abia după 6 ani, explicând și motivul

Un român stabilit în Italia, în vârstă de 48 de ani, a fost acuzat de propria fiică că ar fi violat-o, în urmă cu șase ani, pe vremea când avea 17 ani.

Bărbatul a fost declarat nevinovat abia după ce fata a recunoscut că a mințit pentru a putea avea o relație liberă cu iubitul ei, fără să se implice tatăl său, potrivit Corriere della Sera.

În 2017, fata a fugit de acasă pentru a locui cu iubitul ei și apoi a mers la carabinieri și a declarat că tatăl ei o bătea mereu cu o curea și a abuzat-o sexual.

Românul a fost arestat și trimis în judecată, iar Parchetul de pe lângă tribunalul din Pavia le-a cerut judecătorilor să-l condamne pe bărbat la 8 ani de închisoare pentru abuzuri sexuale asupra fiicei, dar și pentru violențe asupra soției.

„Voiam să stau cu iubitul meu fără probleme și am inventat abuzurile. Nu credeam că dacă-l denunț pe tatăl meu, vor fi consecințele acestea. Abia când tata a fost arestat, am înțeles că am dat-o în bară rău de tot”, a recunoscut la tribunal tânăra, care astăzi are 23 de ani.

În acest context, judecătorii de la Tribunalul din Pavia au decis să-l achite pe român. Acum, bărbatul vrea să ceară despăgubiri statului italian pentru perioada de detenție la care a fost supus nevinovat.

Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a absolvit o facultate de profil, a scris pentru site-uri ... vezi toate articolele

Citește și