Român UCIS şi incendiat de un conaţional, la Roma. Suspectul a fost prins abia după un an, iar motivul crimei este incredibil

Publicat: 29 08. 2024, 22:40
Actualizat: 29 08. 2024, 22:46
Sursa foto - Caracter ilustrativ

Un român a fost ucis cu brutalitate şi incendiat de către un conaţional, în urmă cu un an, după ce s-au certat din cauza chiriei. El a murit cu o lună înainte de a împlini 55 de ani, iar la scurt timp după faptă, criminalul s-a întors în ţară.

Însă, poliţiştii italieni l-au vânat şi după o anchetă amplă au reconstituit dinamica crimei brutale comise la Roma pentru ceea ce pare a fi o datorie de aproximativ o mie de euro, banii de chirie.

Victima şi criminalul locuiau împreună, fiecare în camera lor, împreună cu un al treilea bărbat. Toți erau cetățeni români și au avut o cameră disponibilă pentru uz exclusiv și au împărțit cele câteva spații comune, bucătărie și baie.

Contractul de închiriere era pe numele victimei, iar până atunci aceștia nu ajunseseră niciodată la certuri majore. Însă, în iunie 2023 au început primele neînțelegeri între el și unul dintre compatrioți, care avea restanțe la mai multe rate din plata chiriei, scrie Today.it.

Pe 2 iulie 2023, într-o duminică, deșinătorul contractului de închiriere a fost găsit mort. Trupul carbonizat, aproape de nerecunoscut, se afla în camera compatriotului, tot în vârstă de 55 de ani.

Poliția l-a găsit la fața locului pe al treilea coleg de cameră. Spre seară, la locul tragediei a ajuns și autorul crimei, care le-a spus oamenilor legii că a fost la o petrecere a compatrioților săi în zona Anagnina și că a ajuns în acel loc cu mai multe  autobuze. Dar a fost un alibi pe care, ulterior, anchetatorii au reușit să-l demonteze, însă după o anchetă îndelungată.

Analizând sute de imagini surprinse de camerele interne ale autobuzelor și metrourilor care leagă zona Via Appia Nuova de Anagnina, anchetatorii nu au dat de nicio urmă a românului.

Între timp, s-au efectuat o serie de analize științifice asupra hainelor bărbatului, confiscate împreună cu cele ale celuilalt coleg de cameră supraviețuitor.

Concluzia specialiştilor a fost că bărbatul de 55 de ani și-a bătut victima cu o bâtă și i-a rupt oasele, după care l-a incendiat, folosind cel mai probabil alcool.

Rămas fără adăpost, pentru că locuința în care stăteau a ars în incendiu, bărbatul de 55 de ani s-a întors inițial în România, apoi a revenit a Roma, unde şi-a găsit adăpost în locuri de cazare improvizate, mai întâi în zona Bracciano și apoi din nou în zona Appio. Astfel, oamenii legii au reușit să îl aresteze la mai bine de un an de la crimă.

Sursa foto – Caracter ilustrativ: Shutterstock