Româncă CONDAMNATĂ în Italia că a încercat să-și vândă fetița unei italience. Cum s-a descoperit totul
This browser does not support the video element.
O româncă de 32 de ani a fost condamnată în Italia la închisoare pentru că a încercat să-și vândă fetița unei italience cu 20.000 de euro. Timp de nouă luni, aceasta s-a prefăcut că este însărcinată, ca să-și păcălălească apropiații. Dar în final a refuzat să ia fetița din cauză că era mulatră, tatăl fiind un african din Mali. Italianca a fost condamnată și ea la închisoare.
Nicoleta Tănase, acum în vârstă de 32 de ani, s-a înțeles în 2017 cu o italiancă de 35 de ani la vremea respectivă să își vândă copilul nenăscut pentru 20.000 de euro. Francesca Zorso, femeia care intenționa să cumpere bebelușul s-a prefăcut că este însărcinată, spun judecătorii italieni. Timp de nouă luni a purtat o burtă falsă de gravidă. După naștere, italianca s-a răzgândit, în momentul în care a văzut că fetița era mulatră, tatăl fiind de fapt un African din Mali.
„A primit copilul adus de mama naturală și un intermediar, un cetățean marocan, femeia foarte bucuroasă și-a păstrat copilul, iar ceilalți au plecat. Însă cum era înfășată frumos în scutece, când a desfăcut-o a decoperit că este mulatră. Toată povestea construită de ea a căzut ca un castel de nisip, pentru că nu putea să-și mai justifice în fața familiei, respectiv a soțului, amândoi fiind europeni, albi, cum ar fi putut avea o fetiță mulatră.”
Cum s-a descoperit totul
Românca, italianca și un marocan care a intermediat afacerea au fost la vremea aceea reținuți și arestați pentru încălcarea regulilor de adopție.
Cazul a fost descoperit după ce un angajat de la Starea Civilă din orașul Latina din Italia a făcut o sesizare la parchet. El a observant că italianca nu se prezentase la programările făcute pentru a-și recunoaște copilul, asta în condițiile în care se interesase de posibilitatea de a recunoaște o fetiță născută acasă.
La telefon, mama femeii ar fi spus în cele din urmă adevărul angajatului de la starea civilă, iar polițiștii au găsit-o după două zile pe fetiță în Roma, acasă la tatăl său natural. Acum, tribunalul din Latina a condamnat-o pe italiancă la 2 ani de închisoare, iar pe româncă la un an și șase luni de închisoare. În cazul marocanului care le-a pus în contact pe cele două femei, anchetatorii au cerut 3 ani de închsioare. Iar autoritățile au decis ca fetița să fie dată în plasament.
CITEȘTE ȘI: