România acordă un nou ajutor umanitar gratuit pentru Republica Moldova. Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, va fi primit de Maia Sandu
România va trimite un ajutor umanitar de urgență, cu titlu gratuit, în valoare totală de circa 2,3 milioane de euro, ca urmare a vizitei președintelui Klaus Johannis, la Chișinău și a activării Mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene.
Ajutorul umanitar, în valoare de peste 2 milioane de euro
Ajutorul umanitar, în valoare de peste 2 milioane de euro, constă în materiale medicale necesare în lupta contra pandemiei: combinezoane, măști și mănuși. România a fost prima țară care a răspuns solicitării Republicii Moldova.
În primă fază, donația va consta din 1,5 milioane de măști chirurgicale, 100 de mii de măști FFP3, 100 de mii de combinezoane, 100 de mii de mănuși de unică folosință.
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a adoptat, la 12 februarie 2021, Hotărârea nr. 10 privind acordarea de asistenţă internaţională cu titlu gratuit pentru Republica Moldova, suplimentarea stocurilor de urgenţă cu produse, materiale şi echipamente sanitare necesare în procesul de vaccinare şi modificarea listei ţărilor/zonelor/teritoriilor cu risc epidemiologic ridicat, aprobată prin HCNSU nr. 9 din 11.02.2021.
„Totodată, vizita reprezintă o ocazie de a reconfirma relaţia specială dintre cele două state, precum şi de a asigura cetăţenii Republicii Moldova că România rămâne un partener solid, care îşi menţine şi onorează în mod constant angajamentele asumate. Printre temele de discuţii aflate pe agenda întrevederilor se numără stadiul relaţiei bilaterale, proiectele strategice bilaterale de interconectare, precum şi continuarea parcursului european al Republicii Moldova şi a procesului de reforme”, a transmis MAE.
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, va efectua vineri, 19 februarie, o vizită la Chișinău
La ceremonia de predare a asistenței umanitare, care se va desfășura în Piața Marii Adunări Naționale de la Chișinău, vor participa Maia Sandu, președintele R. Moldova; Aureliu Ciocoi, prim-ministru interimar al Republicii Moldova; Bogdan Aurescu, ministru de Externe al României; Peter Michalko, ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău; Raed Arafat, secretar de stat al Ministerului Afacerilor Interne al României și Tatiana Zatîc, secretar de stat al Ministerului Sănătății de la Chișinău.
Un comunicat de presă al diplomației române precizează că acest ajutor se înscrie „în linia acțiunii constante a României în beneficiul direct al cetățenilor Republicii Moldova în contextul pandemiei de COVID-19 și este acordat în implementarea pachetului de sprijin din partea României, prezentat public de Președintele României, domnul Klaus Iohannis, cu ocazia vizitei oficiale efectuate la Chișinău, la 29 decembrie 2020”.
La Chișinău, ministrul român de Externe va fi primit de președinta Maia Sandu, premierul interimar și ministrul Afacerilor externe și integrării europene, Aureliu Ciocoi. Printre temele de discuții se află „stadiul relației bilaterale, proiectele strategice bilaterale de interconectare, precum și continuarea parcursului european al Republicii Moldova și a procesului de reforme”.
După discursurile oficialilor, se va face un tur al celor 13 camioane cu asistență umanitară, apoi vor urma declarații de presă.
Amintim că, pe 7 mai 2020, un alt convoi format din 20 de camioane încărcate cu echipamente și medicamente în valoare de 3,5 milioane de euro, donate de România, a ajuns în Republica Moldova. La acea vreme, guvernarea pro-rusă de la Chișinău a solicitat ca aceste camioane să fie parcate sub podul din sectorul Telecentru, pe șoseaua Hâncești, la marginea orașului.