România ar putea recupera cele 400 milioane de euro pe care le-a dat fraților MICULA în 2019. Ce a decis Tribunalul Uniunii Europene
Tribunalul Uniunii Europene a respins pretenţiile fraţilor Micula, fondatorii grupului de firme European Drinks, în litigiul ajuns pe rolul său la rejudecare, astfel că oamenii de afaceri ar putea să fie obligați să restituie banii dați de statul român în 2019. Decizia Tribunalului UE din 2 octombrie 2024 nu e definitivă, ci poate fi atacată la Curtea de Justiţie a UE (CJUE), astfel că doar dacă va fi menținută de instanța superioară se poate dispune recuperarea celor aproape 400 de milioane de euro plătiți de guvernul Orban, pe fondul riscului blocării conturilor Romatsa, Nuclearelecrica și Conpet.
Completul Tribunalului UE a dat decizia după ce CJUE a trimis aici cazul spre rejudecare la Tribunalul UE.
În ianuarie 2022, Marea Cameră a Curţii de Justiţie a UE a anulat decizia Tribunalului UE care, la rândul lui, anulase decizia Comisiei Europene prin care despăgubirile de 178 de milioane de euro (plus dobânzi şi penalităţi – 395 de milioane de euro) – acordate de Tribunalul arbitral de la Washington (Centrul Internațional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții – ICSID) către fraţii Ioan şi Viorel Micula, în 2013 – erau considerate ajutor de stat, potrivit deciziei CJUE din 25 ianuarie 2022.
Suma fusese achitată în decembrie 2019, de guvernul condus de Ludovic Orban, după ce oamenii de afaceri au blocat conturile Romatsa, Nuclearelectrica şi Conpet pentru punerea în executare a sentinței inițiale
Câștig de cauză la Washington
Anterior, fraţii Micula avuseră câştig de cauză la Tribunalul UE care a anulase o decizie a Comisiei Europene din 2015. Aceasta stabilise că România nu era obligată să pună în aplicare decizia Tribunalului Arbitral de la Washington (ICSID) din 2013 privind acordarea de către România de despăgubiri către fraţii Micula.
Fraţii Micula câștigaseră în 2013 la Washington despăgubiri de 84,5 de milioane de euro pe motiv că România le-a promis patronilor de la European Drinks facilități fiscale pentru zone defavorizate, însă după aderarea României la Uniunea Europeană în 2007 nu le-a mai acordat pentru că erau considerate ajutor de stat. Cu dobânzi şi penalităţi, suma a ajuns la 395 de milioane de euro.
Acum, în rejudecare, Tribunalul UE a respins pretenţiile financiare ale fraţilor Micula:
- 99 În conformitate cu hotărârea dată în recurs, sistemul jurisdicțional de căi de atac prevăzut de Tratatele UE și FUE a înlocuit procedura arbitrală începând de la aderarea României la Uniune, și anume de la 1 ianuarie 2007 (hotărârea dată în recurs, punctul 145).
- 100 Este cert că tribunalul arbitral, care aplică Convenția ICSID și căruia i‑a fost dedus spre judecare diferendul dintre reclamanții din procedura arbitrală și România, nu se circumscrie sistemului jurisdicțional al Uniunii (hotărârea dată în recurs, punctul 141).
- 101 Hotărârea arbitrală, adoptată de tribunalul arbitral la 11 decembrie 2013, și anume după aderarea României la Uniune, nu poate produce, așadar, niciun efect și nu poate fi astfel executată pentru a se proceda la plata despăgubirii acordate de aceasta (…)
- 102 În consecință, o instanță dintr un stat membru sesizată cu executarea silită a unei hotărâri arbitrale este obligată să înlăture această hotărâre și, prin urmare, nu poate în niciun caz să procedeze la executarea ei pentru a permite beneficiarilor săi să obțină plata daunelor interese care li se acordă prin aceasta (…). Această constatare se impune României, în calitate de stat membru.
- 103 Prin urmare, nu exista nicio obligație pentru România de a executa hotărârea arbitrală și nici, a fortiori, de a o pune în aplicare, independent de orice executare silită
Hotârârea integrală a Tribunalului UE în litigiul statului român cu frații Micula.