România, condamnată să plătească 85 de milioane de euro fostului proprietar RUS al rafinăriei RAFO Onești

Publicat: 24 12. 2024, 11:05
Actualizat: 24 12. 2024, 11:12

România a fost condamnată de un tribunal arbitral de la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) de la Washington să plătească nu mai puțin de 85 milioane de euro fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești. Suma, potrivit profit.ro, reprezintă despăgubiri și costuri arbitrale, la care se adaugă dobânzi.

Grupul austriac Petrochemical Holding GmbH – controlat și condus de omul de afaceri rus Iakov Goldovski – a deținut până în anul 2016 un procent de 96,5% din capitalul companiei RAFO SA.

Grupul austriac Petrochemical Holding GmbH ceruse despăgubiri mult mai mari, respectiv peste 837 milioane euro.

„Tribunalul arbitral s-a pronunțat în dosarul nr. ARB/19/21 și a decis că România a încălcat Tratatul Cartei Energiei, reținând că, prin deciziile ANAF din 21 decembrie 2015 și din 4 ianuarie 2016, de instituire a unui sechestru asupra bunurilor societății RAFO, i s-a refuzat reclamantului dreptul la un tratament corect și echitabil stabilit prin acest tratat și prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/1997”, a transmis Ministerul Finațelor pentru profit.ro.

România, bună de plată

Conform deciziei tribunalului arbitral de la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) de la Washington, România trebuie să plătească, acum, următoarele sume către fostul proprietar rus al RAFO Onești.

  • 7.944.838,17 USD cu titlu de despăgubiri, la care se adaugă dobândă la rata EURIBOR la 3 luni plus 3,25% capitalizată anual de la 4 ianuarie 2016 până la plată
  • 10.938.635,78 EUR, reprezentând 70% din costurile arbitrale proprii ale Reclamantei, la care se adaugă dobândă la rata EURIBOR la 3 luni, plus 3,25% capitalizată anual de la data hotărârii arbitrale și până la plată,
  • 311.707,89 USD, reprezentând costuri arbitrale, la care se adaugă dobândă la rata EURIBOR la 3 luni, plus 3,25% capitalizată anual de la data hotărârii arbitrale și până la plată.

„Este important de precizat că România nu se opune publicării hotărârii arbitrale. În cazul în care Reclamantul din dosarul ARB/19/21 nu-și va da consimțământul cu privire la publicare, ICSID va publica pe site-ul instituției un extras din hotărâre, în conformitate cu art.62 alin. (4) din Regulile arbitrale ICSID”, a mai precizat Ministerul Finanțelor, potrivit sursei citate mai sus.

Sursa foto – profit.ro


Citește și:

UDMR anunță ce planuri are în privința regionalizării României. „Noi putem să punem tot felul de variante”

ANAF îi avertizează pe români din 2025: Toate veniturile trebuie declarate! Ce se modifică la contribuțiile CASS

Misiunea „istorică” a lui Putin și REALITATEA PARALELĂ în care trăiește liderul Rusiei. De ce îi regretă pe Jacques Chirac, Helmut Kohl și Berlusconi

Ucraina anunță că a accesat o nouă finanțare de la FMI. Ce sumă a împrumutat Kievul

CNAIR a semnat contractul pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate al viitorului Drum Expres Cluj – Dej