România, în pericol de infringement din cauza strategiilor pe mediu şi energetice. Primul pas făcut de Comisia Europeană

Publicat: 29 09. 2022, 19:38
România, în pericol de infringement din cauza strategiilor pe mediu şi energetice. Primul pas făcut de Comisia Europeană / Sursa FOTO: europarl.europa.eu

Comisia Europeană a decis joi, 29 septembrie, să trimită scrisori de punere în întârziere Bulgariei, Irlandei, Poloniei şi României pentru că nu şi-au notificat strategiile naţionale pe termen lung privind guvernanţa uniunii energetice şi a acţiunilor climatice.

Strategiile stabile pe termen lung sunt esenţiale pentru a contribui la realizarea transformării economice necesare şi a obiectivelor mai ample de dezvoltare durabilă, precum şi pentru a înregistra progrese în ceea ce priveşte obiectivele climatice pe termen lung stabilite de Acordul de la Paris.

Ce este Legea europeană a climei

La nivelul UE, Uniunea şi-a finalizat strategia pe termen lung, obiectivul de bază fiind ca Europa să devină primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050.

Prin Legea europeană a climei, UE a consacrat în legislaţie obiectivul neutralităţii climatice şi obiectivul intermediar clar de reducere a emisiilor nete de gaze cu efect de seră cu cel puţin 55% până în 2030, comparativ cu nivelurile din 1990. Regulamentul privind guvernanţa stabileşte un proces prin care statele membre să îşi pregătească, până la 1 ianuarie 2020, primele lor strategii pe termen lung cu o perspectivă de cel puţin 30 de ani şi, ulterior, noi strategii o dată la 10 ani.

Până în prezent, Bulgaria, Irlanda, Polonia şi România nu au prezentat încă Comisiei strategiile lor naţionale pe termen lung. Statele membre în cauză au acum la dispoziţie două luni pentru a răspunde şi a transmite Comisiei strategiile. În caz contrar, în absenţa unui răspuns satisfăcător, Comisia poate decide să trimită un aviz motivat.

Prin pachetul său lunar de decizii în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor, Comisia Europeană urmăreşte acţionarea în justiţie a statelor membre care nu şi-au îndeplinit obligaţiile ce le revin în temeiul legislaţiei UE. Aceste decizii, care vizează diverse sectoare şi domenii de politică ale UE, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislaţiei UE, în beneficiul cetăţenilor şi al întreprinderilor.