Prima pagină » Actualitate » România, în zi de sărbătoare! Ceremonii militare şi religioase, de Ziua Unirii Principatelor Române

România, în zi de sărbătoare! Ceremonii militare şi religioase, de Ziua Unirii Principatelor Române

România, în zi de sărbătoare! Ceremonii militare şi religioase, de Ziua Unirii Principatelor Române

România, în zi de sărbătoare! În fiecare an, pe 24 ianuarie, românii sărbătoresc Unirea Principatelor Române din anul 1859, realizată sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Ziua de 24 ianuarie 1859, ziua alegerii lui Alexandru Ioan Cuza la Bucureşti ca domnitor al Ţării Româneşti, după ce la 5 ianuarie fusese ales la Iaşi domnitor al Moldovei, este ziua în care s-au împlinit aspiraţiile naţionale ale revoluţionarilor de la 1848, care înscriseseră în programele lor idealul unirii Principatelor drept ”cheia de boltă fără de care s-ar prăbuşi întreg idealul naţional”.

În zi de sărbătoare, de altfel zi liberă națională, Ministerul Apărării Naţionale, împreună cu autorităţile centrale şi locale, organizează, miercuri, în garnizoanele în care există monumente dedicate Unirii Principatelor, ceremonii militare şi religioase cu ocazia sărbătoririi a 165 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române.

România, în zi de sărbătoare! Ceremonii militare şi religioase, de Ziua Unirii Principatelor Române

De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Marcel Ciolacu vor lua parte la evenimentele din Bucureşti, organizate în Parcul ”Carol I”, în timp ce preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă şi liderii principalelor partide de opoziţie se vor afla la Iaşi.

În Bucureşti, la ora 10.00, va avea loc o ceremonie de depunere de coroane de flori la Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Dealul Patriarhiei Române. Tot în Capitală, de la ora 12.00, va avea loc o ceremonie în cadrul căreia vor fi decorate Drapelele de Luptă ale Statului Major al Forţelor Terestre şi Diviziei 2 Infanterie ”Getica”, la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol I. La acest eveniment sunt aşteptaţi preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Marcel Ciolacu.

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, va fi prezent la evenimentele care vor avea loc la Iaşi, unde sunt aşteptaţi liderul USR Cătălin Drulă, cel al PMP, Eugen Tomac, preşedintele formaţiunii Forţa Dreptei, Ludovic Orban. Liderul AUR George Simion.se va afla şi el la Iaşi, anunţând şi organizarea unui marş de Ziua Unirii.
;

Elena Popescu iubește jurnalismul încă din adolescență, atunci când și-a descoperit pasiunea pentru scriitură. Primul job a fost la numai 21 de ani, când lucra ca reporter pentru un ziar săptămânal. ... vezi toate articolele

Citește și