România, inclusă de Malta în zona roșie. Care sunt condițiile pentru intrarea pe teritoriul țării

Publicat: 18 07. 2021, 11:12

Malta a inclus România, alături de alte state, în zona roşie în funcţie de gradul de răspândire a virusului SARS-CoV-2 şi solicită românilor, la intrare, dovada vaccinării, pentru a nu îi băga în carantină timp de 14 zile, transmite Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Astfel, pentru a intra pe teritoriul Maltei, persoanele cu vârsta de peste 12 ani care sosesc din state incluse în zona roşie, printre care şi România, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

– să prezinte dovada completării, anterior călătoriei, a următoarelor formulare:

  • formularul electronic de localizare a pasagerului (disponibil la pagina de internet: https://app.euplf.eu/#/),
  •  formularul naţional maltez de localizare a pasagerului;
  • formularul referitor la starea sănătăţii (ambele documente sunt disponibile la pagina de internet: https://mia-prod-s3-cdn.s3.amazonaws.com/wp-content/uploads/2021/06/MLA-PLF-HDF-2021.pdf
  • prezinte fie dovada efectuării vaccinului împotriva COVID-19, cu condiţia să fi trecut cel puţin 14 zile de la administrarea celei de-a doua doze a vaccinului sau a dozei unice, după caz, fie rezultatul negativ al unui test molecular tip PCR, efectuat cu maximum 72 de ore înainte de sosirea în Republica Malta.

Persoanele exceptate de la prezentarea certificatului de vaccinare la sosirea în Malta

Categoriile de persoane care sunt exceptate de la prezentarea dovezii privind vaccinarea se numără:
  • persoanele care nu pot fi vaccinate din motive de sănătate. Suplimentar, acestea au obligaţia de a obţine o autorizaţie scrisă de intrare pe teritoriul Republicii Malta de la Direcţia de Sănătate Publică malteză;
  • femeile însărcinate, cu condiţia prezentării unui certificat medical (tradus în limba engleză);
  • copiii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani;
  • cetăţenii maltezi sau cetăţenii străini cu rezidenţa în Republica Malta, care la data de 14 iulie 2021 se aflau în străinătate.
  • Sunt exceptaţi de la măsura prezentării testului molecular (tip PCR) negativ şi de la măsura carantinării copiii cu vârstă de până la 5 ani.

Persoanele care nu au obligaţia de a prezenta un certificat de vaccinare la sosirea în Malta, trebuie să prezinte un test molecular (tip PCR) cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 ore anterior sosirii în această țară.

Autorităţile pot dispune ca persoanele care călătoresc în Malta să fie supuse obligaţiei de testare la sosirea în ţară, dacă provin dintr-o zonă considerată cu risc ridicat. Cheltuielile de testare sunt suportate de persoana în cauză.

 Vaccinuri recunoscute în Malta

Conform informațiilor comunicate de autorități, pe teritoriul maltez sunt recunoscute vaccinurile aprobate de către Agenția Europeană a Medicamentului (EMA):

  • Pfizer-BioNTech;
  • Moderna;
  • Vaxzevria AstraZeneca;
  • Johnson&Johnson