„România, noua Lombardie!” Octavian Jurma, atac nimicitor la negaționiști
Specialistul Octavian Jurma avertizează asupra situației epidemiologice din România, care va deveni tot mai critică. Acesta dă vina pe liderii „negaționiști”, dar și pe majoritatea „intoxicată de propaganda negaționistă”.
Într-o postare pe Facebook, Jurma prezentat un adevărat grafic al groazei, cu evoluția ratei de infectare: în următoarele două săptămâni, va depăși 6 cazuri la mia de locuitori, în cele mai multe județe, iar în scurt timp vom avea 12.000 de cazuri de Covid-19 pe zi, explică specialistul.
România, „noua LOMBARDIE”
Mai rău, românii ar putea repeta tragedia Lombardiei: „Dacă italienii repetă acum siguranța din valul 1 din România, noi urmează să repetăm DEZASTRUL din valul 1 în Italia”, a atenționat Jurma.
„România va demonstra lumii ce înseamnă nu doar să ai lideri negationisti, ci şi o majoritate intoxicată de propagandă negationista
Pentru mine este evident că am devenit o majoritate negationista care se reflecta atât în guvernare, cât şi în Parlament. Seduşi de propagandă negationista şi antivaccinista, romanii au ajuns la un consens: cei vulnerabili vor plăti cu viaţa pentru confortul celor care se cred invulnerabili.
Mesaj acid pentru negaționiști
Pentru negationisti, la fel ca pentru guvernanţi, este imposibil de înţeles că într-o pandemie, la fel ca într-un război, cine nu este parte din soluţie e parte din problema.
Negationistii sunt parte din problema, însă treptat, pe măsură ce îşi impun punctul de vedere în spaţiul public şi politică, agresivitatea lor creşte şi se vor îndrepta împotriva celor care sunt parte din soluţie, a oamenilor responsabili, care vor fi supuşi unor restricţii inutile şi discriminatorii.
Pentru negationisti este discriminare ca cineva care face ceva mai mult decât ei să primească mai mult decât ei. Dacă ei nu pot să circule nimeni nu poate să circule. Este ca şi cum minoritatea orbilor ar decide că nimeni nu mai are voie să conducă pentru că ei nu pot să vadă.
Pentru oamenii responsabili până şi asta ar fi acceptabil. În efortul lor disperat de a salva vieţi, oamenii responsabili ar accepta să fie solidari cu cei care nu vor să se vaccineze şi să accepte măsuri non-farmaceutice dure de restricţie a circulaţiei virusului, aşa cum sunt aplicate în toate ţările care au reuşit să ţină pandemia sub control.
Dar negationistii nici asta nu vor, ei vor să se comporte ca şi cum pandemia nu există pentru că, în logica negationista practicată de la vârful târî până la talpa ţării, dacă negi pandemia, pandemia dispare.
Prin urmare ei vor relaxare indiferent de situaţia din spitale.
Dacă însă întrebi un negationist de unde ştie că bolă nu există sau nu e gravă, va deveni agresiv şi îţi va cere ţie să îi demonstrezi contrariul.
Când îi demonstrezi contrariul va deveni şi mai agresiv pentru că i-ai expus incompetenta.
„Vor să ne scufundăm în abisul COVID”
Negationistii nu vor să mai audă nici de restricţii ca soluţie, dar nici de avantaje pentru cei care sunt parte din soluţie. Ei vor să ne scufundăm solidari în abisul COVID-19. Iar un guvern negationist le da dreptate şi prin urmare ne vom scufunda solidari indiferent dacă ne-am vaccinat sau nu, indiferent dacă ne-am declarat sau nu boală, indiferent dacă ne testăm sau nu.
”România devine încet şi sigur raiul repetenţilor şi incompetenţilor, care trebuie doar să nege valoarea educaţiei, a ştiinţei şi în cele din urmă a raţiunii”, a transmis Jurma.