Prima pagină » Actualitate » România nu va fi în recesiune în 2023. Ce spune BNR

România nu va fi în recesiune în 2023. Ce spune BNR

România nu va fi în recesiune în 2023. Ce spune BNR
Sursa foto - caracter ilustrativ: Shutterstock

Deși prognozele economice erau sumbre pentru anul 2023, Banca Naţională a României informează că România nu se va confrunta cu o recesiune în acest an, dar că dezvoltarea economică va fi scăzută.

Purtătorul de cuvânt al BNR a dexplicat că recesiunea va putea fi evitată în acest an, iar maximul ROBOR-ului a fost atins deja.

”Evităm o recesiune, considerăm că nu va fi o recesiune în 2023. Aproape cu certitudine, nu vedem semnale de recesiune, chiar dacă creșterea economică va fi mai mică decât în 2022. ROBOR stagnează, a coborât ușor, nu mai sunt șanse să se apropie de 8% așa cum am avut în cursul anului trecut. Maximul s-a atins, dar o scădere semnificativă se va simți abia când vom avea o scădere semnificativă a inflației mai accentuat spre trimestrul al treilea și, conform acestui scenariu pe care încercăm să-l conturăm și prin decizia de ieri (marți – n.r.), să avem la sfârșitul anului o inflație de o singură cifră”, a declarat Dan Suciu, purtător de cuvânt al BNR, potrivit Digi 24.

Banca Națională a României a majorat, marți, rata dobânzii de politică monetară, de la 6,75% la 7%. Este prima creștere din anul 2023, după ce în anul anterior aceasta a crescut de la 2% în luna ianuarie, la 6,75% în luna noiembrie.

Elena Popescu iubește jurnalismul încă din adolescență, atunci când și-a descoperit pasiunea pentru scriitură. Primul job a fost la numai 21 de ani, când lucra ca reporter pentru un ziar săptămânal. ... vezi toate articolele

Citește și