România participă la Eurovision 2022. Decizia, luată de Consiliul de Administraţie al TVR
Consiliul de Administraţie (CA) al SRTv a aprobat participarea României la cea de-a 66-a ediţie a Eurovision Song Contest (ESC), în cadrul ședinței de luni.
Televiziunea Română va organiza, în perioada următoare, Selecția Națională, pentru alegerea reprezentantului țării noastre la ESC 2022.
„Mă bucur că voi trăi, din nou, emoțiile competiției Eurovision și sper că revenirea la sistemul selecției naționale să fie de bun augur. Orice competiție atrage performanță și oferă o șansă fiecărui artist care dorește să își reprezinte țara pe scena celui mai mare concurs muzical din lume. Pentru mine este o mare provocare, am experiența mai multor selecții naționale, am avut onoarea de a fi șefa delegației României și cred cu tărie în capacitatea noastră, a echipei TVR, de a obține o nouă calificare în finala Eurovision”, a declarat Iuliana Marciuc, manager de proiect al ediției din acest an.
În următoarele zile, echipa de organizatori va definitiva toate detaliile legate de Selecția Națională, urmând ca acestea să fie comunicate în cel mai scurt timp.
„Până la sfârșitul săptămânii, vom anunța startul înscrierilor pentru Selecția Națională și regulamentul competiției, astfel încât să aflăm cât mai repede cu cine mergem la Torino și să avem cât mai mult timp pentru pregătirea show-ului”, a precizat Iuliana Marciuc.
După edițiile din 1965 (Napoli) și 1991 (Roma), Italia organizează pentru a treia oară Eurovision Song Contest, la Torino, cu semifinalele pe 10 şi 12 mai şi finala pe 14 mai 2022.
Trofeul ediției precedente, organizată în Rotterdam, a fost câștigat de trupa Maneskin, cu piesa „Zitti e Buoni”.
Roxen, reprezentanta României, nu s-a calificat în finala Eurovision 2021. A fost al 13-lea artist care a urcat pe scena de la Rotterdam.
Eurovision – cea mai importantă competiţie muzicală internaţională
Eurovision Song Contest este cea mai importantă competiţie muzicală internaţională, organizată de EBU – cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. European Song Contest (ESC) se desfăşoară în fiecare an, începând din 1956.
Show-ul este unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume, fiind transmis atât în Europa, cât şi în Australia, Asia şi Statele Unite.
Televiziunea Română este organizatoarea Selecţiei Naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993.
Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi – Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006).