România, printre țările PREFERATE de străini pentru relocare profesională
This browser does not support the video element.
Potrivit unui studiu internațional, România figurează în prima jumătate a unui clasament al celor mai atrăgătoare destinații de relocare profesională.
România se clasează în prima jumătate a unui clasament ce vizează țările preferate pentru relocare profesională. Printre cei care ajung în România pentru a ocupa diverse posturi, se număra cetățeni din Asia, dar și Marea Britanie sau Olanda. La sfârșitul anului trecut, țara noastră ocupa locul 89 dintr-un total de 185 de state, în creștere față de anul 2020, când se afla pe locul 92.
Statele care manifestă cel mai mare interes pentru România, din perspectiva ofertei de muncă, sunt Pakistan, Italia, Elveția, Ungaria și Austria, dar și Tunisia, Marea Britanie, Olanda, Serbia și Irlanda. Studiul măsoară disponibilitatea de a accepta un loc de muncă în anumite țări și, printre ele, candidații din țările menționate au inclus și România, în contextul în care locurile de muncă întrunesc criteriile dorite de aceștia.
Un exemplu este unul dintre muncitorii de la un service-auto, care este venit din India și trăiește în România de 4 ani. Reușește să ajungă acasă o singură dată pe an, pentru că biletele de avion sunt scumpe. Câștigă acum mai puțin de 1.000 euro pe lună ca mecanic la un service auto. Suma îi ajunge pentru chirie și mâncare, dar a reușit să pună și bani deoparte.
Patronii service-ului auto în care lucrează muncitorul din Sri Lanka spun că au fost nevoiți să apeleze la forță de muncă din Asia pentru că nu au găsit oameni disponibili pe piața românească.
CITEȘTE ȘI: