Prima pagină » Actualitate » România retrage trupele din Afganistan, de la 1 mai

România retrage trupele din Afganistan, de la 1 mai

România retrage trupele din Afganistan, de la 1 mai

Consiliul Suprem de Apărare a Țării a analizat și aprobat, în ședința de marți redislocarea în România a contingentului militar din Afganistan, la încheierea misiunii Resolute Support, conform unui calendar convenit cu partenerii din coaliție.

Redislocarea se va face etapizat și se va derula pe parcursul următoarelor luni, potrivit unui comunicat transmis la finalul ședinței CSAT.

România va retrage forțele din Afganistan coordonat cu membrii de coaliție NATO începând cu 1 mai 2021. Toți cei 615 militari și peste 80 de tone de materiale și elemente de logistică vor fi extrase cu aeronave militare naționale și ale coaliției.

Țara noastră a fost constant printre principalii contribuitori la misiunea NATO din Afganistan. Mii de miliari români au participat la această misiune de-a lungul timpului, fapt care a sporit gradul lor de pregătire în condiții de luptă și a condus implicit la profesionalizarea în ansamblu a Armatei României.

”Prestația militarilor români a fost întotdeauna foarte apreciată de partenerii și aliații noștri. România face parte din coaliția împotriva terorismului, iar militarii noștri care acționează în teatrele de operații și-au asumat mereu cu profesionalism și curaj riscurile și pericolele pe care le presupune lupta pe acest front. Afganistanul va rămâne însă un loc marcat de profundă îndurerare, 27 de militari de elită ai armatei române au căzut la datorie și ei vor rămâne mereu în gândurile noastre”, se mai arată în comunicat.

Radu Cristian ... vezi toate articolele

Citește și