Prima pagină » Actualitate » România TV își cere SCUZE față de telespectatorii săi pentru că i-a dat posibilitatea liderului protestarilor de la Chișinău să-și exprime punctul de vedere: „Nu am fost și nu vom fi o platformă unde ideile putiniste să poată fi expuse”

România TV își cere SCUZE față de telespectatorii săi pentru că i-a dat posibilitatea liderului protestarilor de la Chișinău să-și exprime punctul de vedere: „Nu am fost și nu vom fi o platformă unde ideile putiniste să poată fi expuse”

România TV își cere SCUZE față de telespectatorii săi pentru că i-a dat posibilitatea liderului protestarilor de la Chișinău să-și exprime punctul de vedere: „Nu am fost și nu vom fi o platformă unde ideile putiniste să poată fi expuse”

Postul de știri România TV și-a cerut scuze față de telespectatorii săi, miercuri, prin intermediul unui comunicat, pentru că i-a dat posibilitatea liderului protestarilor de la Chișinău, Marina Tauber, să-și exprime punctul de vedere.

„România TV nu a fost și nu va fi o platformă unde ideile putiniste să poată fi expuse, nu împărtășește idei antidemocratice și destabilizatoare, iar pe viitor vor fi aplicate criterii mult mai stricte în selectarea invitaților”, au transmis reprezentanții postului.

Aceștia au catalogat drept o gravă și regretabilă eroare faptul că, în data de 28 februarie, în emisiunea „Punctul culminant”, i s-a dat posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere liderului protestarilor de la Chișinău, Marina Tauber.

„Deși abordarea realizatorului și a invitaților a fost potrivnică ideilor expuse de către doamna Tauber, redacția România TV consideră că trebuie să-și ceară scuze telespectatorilor săi pentru prezența unui astfel de invitat în dezbaterile postului. Asigurăm publicul că România TV nu a fost și nu va fi o platformă unde ideile putiniste să poată fi expuse, nu împărtășește idei antidemocratice și destabilizatoare, iar pe viitor vor fi aplicate criterii mult mai stricte în selectarea invitaților și în ceea ce privește toleranța moderatorilor față de anumiți invitați și ideile lor”, se mai arată în comunicat.

România TV precizează, în continuare, că „este și va fi prin toți jurnaliștii săi și prin politica editorială promovată puternic atașată valorilor europene și euroatlantice”.

„Exprimând încă o dată regretul pentru această întâmplare, asigurăm toate entitățile interesate că astfel de situații nu se vor repeta”, se afirmă în finalul comunicatului.

Citește și