România va activa Mecanismul de protecție civilă al UE pentru transferul răniților în străinătate / Ultimul bilanț al victimelor exploziilor

Publicat: 26 08. 2023, 23:14
Actualizat: 26 08. 2023, 23:17

Situație tragică, disperare, dar și mobilizare după cele două explozii de la Crevedia. Potrivit ultimelor informații, transmise de la celula de criză, 46 de persoane rănite în exploziile de la stația GPL din Crevedia sunt internate în patru spitale din Capitală. Opt dintre răniți sunt în stare gravă, intubați. Totodată, România va activa Mecanismul de protecție civilă al UE pentru transferul în străinătate al răniților în explozia de la Crevedia.

„Mecanismul european va fi folosit pentru toti cei intubati în primul rând”, a anunțat Guvernul, precizând că se fac deja demersuri.

”În clipa asta, situația victimelor este următoare: Spitalul Bagdasar-Arseni – 11 pacienți (3 intubați), Spitalul Universitar – 4 pacienți, Spitalul de Arși – 4 pacienți (1 intubat), Spitalul Floreasca – 27 de pacienți (4 intubați)”, potrivit ultimelor informații transmise.

„S-a discutat pentru evacuarea pacienților în alte țări, dacă va fi nevoie”

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), a susținut o declarație de presă, la Crevedia, în care a anunțat că există pericol să se producă o a treia explozie. El a precizat că în total 33 de persoane sunt rănite – 7 persoane în prima explozie și 26 de pompieri în a doua. O persoană a decedat.

„A fost anunțat la 18.50, o explozie la stația GPL din Crevedia. Au fost mobilizate forțe de la Dâmbovița și București, și pe partea de incendii și pe partea medicală. Inițial, erau anunțate 6 persoane civile afectate, iar o persoană a suferit stop cardiac, dar necorelată cu incendiul, ci pe fond de panică.

În urma celei de-a doua explozii, în jur de 26 de pompieri au fost răniți din care unul grav, restul cu arsuri dar fără să necesite a fi intubați. Suntem în legătură cu ministrul Predoiu și ministrul Rafila. Evaluăm situația răniților și ce locuri sunt. S-a discutat pentru evacuarea pacienților în alte țări, dacă va fi nevoie. Patru locuri pentru pacienți critici există în București, să vedem câte găsim în restul țării. Vedem dacă transferăm în străinătate”, a precizat Raed Arafat. (Mai multe informații AICI)

„S-a explicat populației, în zona imediat limitrofă a fost populația evacuată”

„Ca de obicei, a fost greu de controlat populația. Colegii de la poliție și jandarmerie au ajutat la îndepărtarea populației, pentru că toată lumea voia să meargă în propria casă în zona incenediului și aest lucru a fost interzis. La acest moment, colegii vor continua să încerce să controleze situația”, a mai punctat Raed Arafat.

În ceea ce privește o explozie ulterioară, acesta a spus că: „întotdeauna acest scenariu există. Orice incendiu când ai cisterne în zonă, există. Din cauza asta se răcesc, din cauza asta au fost aduși roboții, ca să poată cu apă să-i răcească. Nu întotdeauna se reușește. Aici, colegii de la pompieri știu”, a conchis șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU).

Planul alb în spitalele din București

Răniții din explozia de la Crevedia, Dâmbovița, sunt transportați la spitalele din București, acolo unde a fost instituit planul alb, o situație în care medicii medicii și asistentele vin de acasă pentru a elibera locuri pentru victime. Totodată, pompierii au amenajat un spital mobil la fața locului, dar și o ambulanță de victime multiple. Potrivit lui Raed Arafat, 26 de pompieri au fost răniți în cea de-a doua explozie.

Spitalele de urgență din București se pregătesc să primească persoanele rănite în exploziile de la Crevedia.  Două persoane rănite ar putea fi duse la Spitalul ”Bagdasar-Arseni”.

”Teoretic, vor aduce doi pacienți. Noi am pregătit două paturi, pentru că atâta puteam în momentul de față. Avem două paturi disponibile în unitatea de arși”, a spus dr. Florian Bica, purtător de cuvânt al Spitalului ”Bagdasar-Arseni”, pentru Gândul.

O nouă explozie a avut loc la Crevedia, în urmă cu câteva minute

O nouă explozie a avut loc, în această seară, în jurul orei 21.00, la Crevedia. Cinci pompieri au fost răniți și au primit îngriiri medicale la fața locului. Imaginile cu noua explozie au fost surprinse de reporterii Gândul.

Reamintim că explozie puternică – urmată de un incendiu – s-a produs, sâmbătă după-amiază, în jurul orei 18:15, la o stație GPL din Crevedia, județul Dâmbovița. În urma deflagrației, cinci persoane au fost rănite, potrivit  Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

La fața locului se află și secretarul de stat Raed Arafat

Acesta a luat legătura cu toate echipele de intervenție din cele trei județe și a precizat că va transmite informațiile oficiale printr-o declarație de presă, după ce situația va fi stabilizata și va avea toate datele.

Robotul adus la fața locului a fost ghidat în apropiere de stația GPL pentru a monitoriza zona. Pericolul este foarte mare și pentru salvatorii aflați la fața locului.

 

CITIȚI ȘI:

UPDATE | Explozie puternică, la o stație GPL din Crevedia. A fost activat Planul Roșu de Intervenție / Un mort și mai mulți răniți (VIDEO)