România va găzdui o fabrică de muniţie care va produce obuze pentru Ucraina

Publicat: 04 01. 2023, 12:46

Germania va cofinanţa reabilitarea şi extinderea unei fabrici româneşti construite în epoca sovietică pentru a produce atât obuze la standarde NATO, cât şi tipuri compatibile cu armele la standarde sovietice folosite de Ucraina, scrie Wall Street Journal, citând oficiali germani şi români care au declarat că proiectul ar putea fi făcut public până la sfârşitul acestei luni.

Jurnaliştii americani nu au oferit detalii despre locaţia fabricii şi proprietarul acesteia.

Decizia vine pe fondul crizei de muniţii şi arme declanşate de invazia rusă. Europa, care găzduieşte unii dintre cei mai mari producători de arme din lume, are dificultăţi în a produce suficientă muniţie pentru Ucraina şi chiar pentru Europa, ceea ce pune în pericol capacitatea de apărare a NATO şi sprijinul acordat Kievului, au declarat oficiali şi lideri din industrie.

Lipsa capacităţilor de producţie, lipsa de muncitori calificaţi, blocajele din lanţul de aprovizionare, costurile ridicate de finanţare şi chiar reglementările de mediu frânează eforturile de creştere a producţiei.

Soarta Ucrainei acum pe timp de război depinde de ţări europene precum Germania, care şi-au lăsat industria de apărare să se atrofieze pe timp de pace şi se străduiesc să recupereze decalajul, concentrându-se în acelaşi timp pe asigurarea aprovizionării cu energie.

Războiul din Ucraina implică utilizarea unor cantități uriașe de muniție

Lupta ucrainenilor împotriva invaziei ruse consumă muniţie în ritmuri nemaiîntâlnite de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace. Forţele Kievului au tras aproximativ 6.000 de proiectile de artilerie pe zi şi au rămas fără rachete antiaeriene pe fondul unui atac aerian rusesc necruţător, potrivit experţilor şi oficialilor din serviciile de informaţii.

Nicio altă ţară din NATO, în afară de SUA, nu dispune de un stoc suficient de arme pentru a lupta într-un război de artilerie de anvergură sau de capacitatea industrială de a crea astfel de rezerve, a declarat Nico Lange, fost oficial de rang înalt al Ministerului german al Apărării. Practic, aceasta înseamnă că NATO nu ar fi în măsură să îşi apere teritoriul împotriva unor adversari majori dacă ar fi atacată acum, a susţinut oficialul.

Germania, de exemplu, nu are în prezent suficientă muniţie pentru a rezista mai mult de două săptămâni în cazul unui atac rusesc, au declarat oficialii germani, fiind mult sub nivelul cerinţelor NATO, conform cărora membrii ar trebui să stocheze muniţie suficientă pentru cel puţin 30 de zile de luptă.