Prima pagină » Actualitate » România va primi luna aceasta primii bani de la Comisia Europeană pentru acoperirea cheltuielilor cu refugiații

România va primi luna aceasta primii bani de la Comisia Europeană pentru acoperirea cheltuielilor cu refugiații

România va primi luna aceasta primii bani de la Comisia Europeană pentru acoperirea cheltuielilor cu refugiații
România va primi luna aceasta primii bani de la Comisia Europeană pentru acoperirea cheltuielilor cu refugiații

Oficiali din România și reprezentanți ai Comisiei Europene au semnat luni contractele de finanțare prin care Executivul comunitar va acoperi o parte din cheltuielile statului român cu primirea refugiaților ucraineni.

Astfel, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), până la finalul acestei luni, România va primi de la Comisia Europeană 39,1 milioane de euro, din care 12,1 milioane de euro sunt fonduri aferente Fondului pentru Azil Migrație și Integrare (FAMI) și 27 milioane euro aferente Instrumentului de Sprijin pentru Managementul Frontierei și Politica de Vize (IMFV).

„Scopul asistenței de urgență este acela de a acoperi efortul bugetar al Statelor Membre UE cele mai afectate de criza refugiaților din Ucraina. Astfel, Comisia Europeană a avut în vedere cheltuielile realizate de autoritățile publice pentru recepția cetățenilor ucraineni în condițiile Deciziei privind protecția temporară din 4 martie 2022 și pentru activitățile legate de controlul și facilitarea trecerii frontierei la frontierele externe relevante ale UE.

Pentru a facilita accesul rapid la aceste fonduri și a limita birocrația, Comisia Europeană a ales finanțarea nelegată de costuri («not linked to costs»), cu atât mai mult cu cât costurile reale actuale pot fluctua semnificativ”, se arată în comunicat.

Și alte state vor primi bani pentru refugiați de la Comisia Europeană

Pe lângă România, alte patru state membre vor primi fonduri nerambursabile pentru gestionarea crizei refugiaților ucraineni. Este vorba Ungaria, Polonia, Cehia și Slovacia.

„Încă de la începutul crizei din Ucraina, Ministerul Afacerilor Interne a avut o abordare pro-activă și, prin Direcția Fonduri Externe Nerambursabile, în calitate de Autoritate de Management Afaceri Interne, a întreprins o serie de demersuri pe lângă Comisia Europeană în vederea acoperirii cheltuielilor efectuate de România pentru primirea refugiaților din Ucraina.

Ca urmare a eforturilor susținute ale autorităților române, la data de 12 iulie 2022 Comisia Europeană a transmis scrisoarea de informare cu privire la aprobarea celor 2 aplicații prin care se solicitau fonduri externe nerambursabile prin intermediul Fondului Azil, Migrație și Integrare (FAMI) și Instrumentului de sprijin pentru Managementul Frontierei și Politica de Vize (IMFV)”, mai informează Ministerul de Interne.

Potrivit Poliției de Frontieră, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 51.564 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 27 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 40,1%.

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, săptămâna trecută, că România este prima țară din Uniunea Europeană cu un plan pe termen mediu și lung de sprijinire a refugiaților ucraineni.

„Pot afirma fără teama că greșesc că România devine astfel prima țară din Uniunea Europeană care are o viziune și un plan pe termen mediu și lung în ceea ce privește modalitatea în care îi vom sprijini pe refugiații din Ucraina să se integreze cât mai facil la noi în țară și să poată să dobândească acea independență personală, fără a resimți toate aceste efecte ale războiului din țara vecină”, a declarat Nicolae Ciucă.

De asemenea, Ciucă a precizat că se încrede în spiritul românilor de a oferi ajutor și în sprijinul oferit de ONG-uri.

Autor
Daniel Matei a absolvit Facultatea de Jurnalism din București, iar de-a lungul ultimilor zece ani a lucrat pentru mai multe publicații online din România. El s-a alăturat echipei GÂNDUL.RO în ... vezi toate articolele