Când ar putea românii să intre în SUA fără viză. Anunțul ambasadorului României la Washington, Andrei Muraru
Românii ar putea intra în SUA fără viză, de la 1 decembrie 2025. Este anunțul făcut de ambasadorul României în Statele Unite, Andrei Muraru.
Într-un interviu pentru Digi 24, el a declarat că mai sunt doar doi ani până când țara noastră va putea adera la programul Visa Waiver, adică românii vor putea călători în Statele Unite fără viză. De mai mulți ani România încearcă să îndeplinească condițiile pentru a fi a acestui program.
„România va accede cu siguranță în programul Visa Waiver în anul 2025. Sigur că e un traseu lung, dar așa cum arată lucrurile în acest moment, n-avem îndoiala că nu se va întâmpla. În cazul României, anunțul ar trebui să vină undeva în februarie 2025, și intrarea ar trebui să se facă în cursul acestui an. Cred că 1 decembrie 2025, un moment simbolic pentru noi – e și momentul în care primii români pot păși în SUA fără viză”, a precizat Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite.
Sursă foto: FOTO: Facebook/Ambasada României la Washington