Românii care stau la bloc ar putea primi amenzi uriaşe sau ÎNCHISOARE. Ce nu mai au voie să facă
Românii care stau la bloc ar putea primi amenzi uriașe sau închisoare. Potrivit Legii 17/2023, principala lege referitoare la gestionarea deșeurilor, cu modificările și completările ulterioare, aduse de OUG 92/2021, lăsarea mobilei la întâmplare pe domeniul public este interzisă.
Așadar, mobila veche nu trebuie abandonată în mod neglijent și nici depozitată în afara blocului, în speranța că va fi luată de către altcineva. În caz contrar, fapta este pasibilă de sancțiuni pecuniare între 30.000 și 45.000 de lei și, după caz, se aplică și sancțiunea contravențională suplimentară a confiscării vehiculelor, bunurilor și mijloacelor utilizate în comiterea contravenției privind abandonul/aruncarea/eliminarea deșeurilor în zone neautorizate, incendierea deșeurilor sau îngroparea acestora, după caz, conform avocat.net.
De asemenea, cei care aruncă ilegal deșeuri trebuie să curețe zona și să suporte, pe lângă amenda aplicată, costurile asociate eliminării gunoaielor.
În situația în care cantitatea sau impactul deșeurilor asupra mediului ori asupra vieții, integrității corporale sau sănătății persoanelor nu poate fi neglijată, se poate aplica pedeapsa cu închisoarea de la unu la cinci ani pentru nerespectarea regulilor privind regimul deșeurilor.