Prima pagină » Actualitate » ROMÂNII de la FlowX.ai au primit cea mai mare rundă Serie A în enterprise software în ultimii doi ani. La cât se ridică investiția

ROMÂNII de la FlowX.ai au primit cea mai mare rundă Serie A în enterprise software în ultimii doi ani. La cât se ridică investiția

ROMÂNII de la FlowX.ai au primit cea mai mare rundă Serie A în enterprise software în ultimii doi ani. La cât se ridică investiția
Românii de la FlowX.ai au primit cea mai mare rundă Serie A în enterprise software în ultimii doi ani. La cât se ridică investiția

Compania FlowX.ai din România, un startup care ajută companiile mari să-și digitalizeze procesele interne,  a primit 35 de milioane de dolari investiție de la Dawn Capital, cea mai mare investiție Series A din istoria startup-urilor românești.

Conform Sifted, aceasta este cea mai mare rundă de tip Series A din istoria României, după cea de 28,5 milioane de dolari din 2017 pentru UiPath.

Anterior, FlowX.ai a obținut o finanțare seed de 8,5 milioane de dolari.

Ce este FlowX.ai

FlowX.ai este un startup fondat la sfârșitul anului 2020 de către Ioan Iacob, Serban Chiricescu și Radu Cautis.

FlowX.ai pune la dispoziție o platformă enterprise care oferă băncilor și instituțiilor financiare cu infrastructuri IT complexe posibilitatea să construiască rapid și să ofere experiențe digitale moderne, independent de limitările sistemelor legacy.

FLOWX.AI ajută instituțiile financiare să creeze experiențe unificate, de tip omnichannel atât pentru clienți cât și pentru angajați, fără a fi nevoie să-și schimbe sistemele și infrastructura existente – și apoi să permită o reinventare și o modernizare rapidă și fără dificultăți a sistemelor legacy, în locul abordării tipice de înlocuire a sistemelor, cu risc ridicat de afectare a funcționării businessului.

Platforma permite instituțiilor financiare să lanseze soluții complexe în doar zece săptămâni – precum credit ipotecar, creditare preaprobată, onboarding – fără a fi nevoie să-și schimbe sistemele existente. FLOWX.AI are, de asemenea, aplicabilitate în industriile de energie și utilități, telecomunicații sau producție de bunuri de larg consum, pentru a ajuta la creșterea marjelor operaționale, a veniturilor generate de zona digitală și pentru a accelera inovația. Platforma a fost implementată de Banca Transilvania, cea mai mare bancă din sud-estul Europei, precum și de Asirom (Vienna Insurance Group) și OMV-Petrom.

Autor
Daniel Matei a absolvit Facultatea de Jurnalism din București, iar de-a lungul ultimilor zece ani a lucrat pentru mai multe publicații online din România. El s-a alăturat echipei GÂNDUL.RO în ... vezi toate articolele

Citește și