Românii din Cernăuți, SPERIAȚI de soldații ucraineni. Se întâmplă la o mănăstire: „Ce vreți de la noi?”
Zeci de militari ucraineni au încercuit o mănăstire a etnicilor români din regiunea Cernăuți.
Acțiunile soldaților, care au refuzat să se legitimeze, au provocat reacția dură a starețului și a enoriașilor care acuză un abuz din partea autorităților. În mănăstire se află peste 400 de copii orfani, cei mai mulți cu dizabilități sau boli grave.
Enoriașii mănăstirii Bănceni s-au simțit amenințați de prezența militarilor ucraineni înarmați, scrie antena3.ro. Coordonatorul acestora ar fi refuzat să răspundă nedumeririi Preasfințitului Longhin.
„Haideți, explicați lumii de ce ați venit? Ce vreți de la noi? Suntem oameni simpli! Ce vreți de la noi?
Nu avem juriști, nu avem avocați, nu stăm de vorbă cu nimeni! Chemați avocați din Cernăuți, Kiev, din America, România! Să vină avocații aici, să vadă. Ce-i bătaia asta de joc?!”
Întrebările starețului au rămas tot fără răspuns. I s-a comunicat doar că desfășurarea de forțe este pentru protecția mănăstirii.
Nu este însă prima acțiune de acest gen a autorităților din Ucraina. Enoriații cred că prin aceste intervenții este testată loialitatea starețului față de autoritățile de la Kiev, având în vedere că Biserica Ortodoxă Ucraineană din care face parte și mănăstirea Bănceni ține canonic de Patriarhia Moscovei.
Dar, chiar la începutul războiului, Preasfințitul Longhin l-a criticat vehement pe Kiril, Patriarhul Rusiei, acuzându-l direct de vărsare de sânge ortodox, scrie sursa citată.
Starețul spune că dovada supremă a loialității sale este faptul că tinerii care au fost adoptați de el sunt acum pe front și luptă împotriva ocupanților ruși.
Sursa foto: Profimedia