Românii fug în străinătate să-și trateze bolile. Care sunt țările în care merg să-și caute sănătatea
This browser does not support the video element.
Românii merg în străinătate să-și trateze bolile. Care sunt țările în care obișnuiesc să meargă, ca să-și caute sănătatea. În timp ce România este pe primul loc în Uniunea Europeană la decese din cauze prevenibile și tratabile, românii își caută sănătatea în alte țări. La noi, cu mici excepții, și acelea în mediul privat, domeniul sanitar pare înghețat.
România datorează peste 324 de milioane de euro statelor în care au fost tratați cetățenii noștri. Atenție, numai în ultimul an, această sumă a urcat cu 29 de procente. Cu datorăm cei mai mulți bani, de departe Germaniei, care ar avea de încasat de la statul roman 130,4 milioane de euro, a doua țară în care românii își caută sănătatea este Spania și avem aici datorii de aproape 49 de milioane de euro, iar pe locul trei se află Italia, cu 43,6 milioane de euro, iar lista cu datorii continua cu Franța, Austria, Ungaria, Marea Britanie, Elveția sau Suedia.
E drept că de la începutul anului și până în present, parte din aceste datorii s-au mai plătit, dar asta nu înseamnă că ele nu au existat. Potrivit ultimelor sondaje, din zece români, șase sunt nemulțumiți de sistemul public de sănătate din țara noastră.
Europenii, tot mai nemulțumiți de sistemele de sănătate
De altfel, europenii sunt tot mai nemulțumiți de sistemele de sănătate. Un sondaj arată că, pentru al patrulea an la rând, satisfacția față de acest domeniu a scăzut. Astfel, doar 39% dintre românii care au răspuns chestionarului s-au declarat mulțumiți de sistemul nostru de sănătate, fapt care pune țara noastră pe locul 17.
Potrivit sondajului, românii sunt pe primele locuri la evaluarea sănătății fizice, alături de austrieci. Chiar și așa, 41% dintre respondenții între 18 și 31 de ani sunt nemulțumiți de cum arată. Cu toate că românii se autoevaluează și spun că au cea mai bună sănătate mintală în 2024, specialiștii precizează că astfel de răspunsuri nu reflectă realitatea.
CITEȘTE ȘI: