Românii nu își vor mai putea împărți parola de la NETFLIX. Compania va lua măsuri pe aproape toate piețele sale
Netflix a anunțat oficial, marți, că va lua măsuri pe aproape toate piețele sale, inclusiv pe cea din România, împotriva folosirii la comun a conturilor de către mai multe gospodării, practică știută și sub denumirea de „partajarea parolei” sau „password sharing”.
„Un cont Netflix este destinat folosirii de către o singură locuință. Toate persoanele care locuiesc acolo pot folosi Netflix oriunde s-ar afla (acasă, în deplasare, în vacanță) și pot beneficia de funcțiile noi, cum ar fi Transfer de profil și Gestionarea accesului și a dispozitivelor”, afirmă compania într-un comunicat publicat, marți, seara pe site-ul său, anunțând că toți utilizatorii săi vor fi informați despre acest lucru, începând de astăzi.
Potrivit sursei citate, funcția „Transferă un profil” permite oricărei persoane care utilizează un cont existent să își mute profilul pe un abonament nou, în timp ce „Achiziționează un extra abonat” permite folosirea contului Netflix la comun cu cineva care nu locuiește cu titularul abonamentului pentru încă 2,99 EUR/lună.
Această măsură cu taxă suplimentară a fost deja introdusă, inițial ca test, în Canada, Noua Zeelandă, Portugalia și Spania, scrie Ziarul de Iași.
Clienții din aceste țări pot adăuga un cont pentru cei din afara locuinței pentru un cost suplimentar de 7,99 dolari canadieni pe lună de persoană în Canada, 7,99 dolari neozeelandezi în Noua Zeelandă, 3,99 euro în Portugalia și 5,99 euro în Spania.
În Spania, spre exemplu, unde a fost testată noua măsură, Netflix a pierdut mai mult de un milion de utilizatori în primele trei luni ale anului 2023, însă compania spune că scăderea este temporară, înainte ca utilizatorii să obțină conturi proprii
În România prețul e mai mic, la fel ca în cazul prețului pentru abonamentul de bază, pe care Netflix l-a scăzut la 4,99 de euro în luna februarie.
Netflix estimează că la nivel global peste 100 de milioane de persoane folosesc un cont pentru care nu plătesc, însă, compania nu a prezentat cifrele defalcate în funcție de țară.