Românii nu se mai înghesuie să lucreze pe litoral, iar angajatorii se confruntă cu o criză a forței de muncă. „S-au învăţat să muncească puţin şi să primească salarii mari”
Mediul online este plin cu anunţuri de angajare pe litoral, cu oferte pentru toate activităţile din sezonul estival: cameriste, barmani, ospătari, ajutori de ospătari, bucătari, recepţioneri, îngrijitori, electricieni, instalatori şi multe altele. Angajatorii susțin că salariile sunt mai mari decât în ceilalţi ani, chiar dacă ele nu reflectă pregătirea acestora, dar chiar și așa românii nu se mai înghesuie să lucreze pe litoral. „Muncesc puţin şi vor bani mulţi”, este concluzia patronatelor din turism.
Astfel, cu puţin timp înaintea deschiderii sezonului estival, litoralul din țara noastră se confruntă cu criza forţei de muncă.
Potrivit preşedintelui Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Dragoş Răducan, ar fi nevoie de 20.000 de angajaţi pentru a se ocupa toate posturile disponibile.
„Angajaţii s-au învăţat să muncească puţin şi să primească salarii mari. Salariul nu mai este contravaloarea muncii prestate, ci este contravaloarea nevoilor şi aşteptărilor angajatului. Vin generaţiile noi care nu au fost bine pregătite nu sunt competenţi şi pentru munca pe care o făcea unul competent înainte acum trebuie să angajezi doi, dar salariile trebuie să fie la nivelul unui angajat bine pregătit. Este trist că nu realizează cât de incompetenţi sunt”, spune Dragoş Răducan, citat de Adevărul.
Criza forţei de muncă de pe litoral este „mai mare ca în orice an”, spun patronatele. Mai mult, aAngajatorii spun că oferă contracte de muncă, spaţii de cazare pentru cei care vin din alte localităţi, transport şi masă. Și cu toate acestea, oamenii nu vin să se angajeze pentru câteva luni.
E adevărat că mulţi angajaţi au plecat în anii 2020 şi 2021 când, din cauza pandemiei, și nu s-au mai întors.
Atunci, turismul a trecut prin perioade în care a fost închis total, iar muncitorii au migrat către alte domenii de activitate.
Ce salarii se oferă pe litoral și ce acuză potențialii angajați
O cameristă primeşte pe litoral un salariu care poate pleca de la 2.500 de lei net, iar un ospătar este plătit cu 3.000 de lei, în timp ce un bucătar ar poate câştiga lunar aproximativ chiar și 5.000 de lei.
Posibilii angajaţi susţin că unii patroni sunt „ţepari”, atunci când plătesc salariile, că nu respectă programul şi volumul de muncă, în timp ce patronatele spun că angajaţii sunt „incompetenţi” și cu pretenţii de a primi salarii mari
„Mulţi angajaţi vor spune că nu sunt sclavi. Eu nu cunosc proprietari de sclavi pe litoral, dar este această solicitare a angajatorului: angajatul să muncească competent şi cu simţ de răspundere”, explică preşedintele FPTR.
Soluția patronatelor: forță de muncă din afară
În acest context, patronii se gândesc să aducă forță de muncă din afara Uniunii Europene (UE), doar că în acest caz procedurile sunt greoaie şi durează foarte mult până când ei ajung în România.
Dragoş Răducan afirmă că nici aceşti angajaţi aduşi din alte ţări nu sunt pregătiţi, iar după câteva luni „se românizează” şi încep să plece de la un angajator la altul pentru câţiva lei în plus.
„Dacă nu găsesc angajaţi, va exista, probabil, un proces de canibalizare între angajatori: se vor da salarii din ce în ce mai mari în încercarea de a atrage angajaţii de la alte hoteluri sau restaurante. Această creştere a salariilor nu reflectă competenţa sau calitatea”, spune preşedintele FPTR.
Nici refugiaţii ucraineni nu sunt o soluţie deoarece majoritatea dintre ei sunt oameni cu studii superioare, care stau în România în speranţa că se vor întoarce repede acasă. Foarte puţini s-au angajat pe litoral, spun patronatele din turism.
La finalul săptămânii trecute a fost organizată o Bursă a locurilor de muncă în judeţul Constanţa. Patronii au venit cu 800 de posturi pentru job-uri pe litoral, dintre care 56 au fost ocupate pe loc, iar 120 de persoane urmează să meargă la interviuri