Românii, obligați să renunțe la CENTRALELE de apartament. Când se va întâmpla acest lucru? Combustibilii fosili se vor scumpi
În următorii ani, românii vor fi nevoiți să renunțe treptat la centralele de apartament pe gaz. Politica Uniunii Europene privind reducerea emisiilor de carbon va face încălzirea locuințelor tot mai scumpă.
În conformitate cu măsurile introduse prin Sistemul European de Comercializare a Certificatelor de Emisii (ETS), un cost pe emisiile de carbon asociate cu încălzirea rezidențială și transportul rutier va fi implementat începând cu 2027, potrivit lui Mihnea Cătuți, director de cercetare la Energy Policy Group (EPG), în cadrul emisiunii PRO Verde.
„În 2027 o să înceapă deja să fie tranzacționate certificatele, deci va exista un cost”, a precizat Cătuți.
Acest cost va determina o scumpire a gazului natural, iar odată cu el, și a celorlalți combustibili fosili precum benzina și motorina, influențând atât consumatorii casnici, cât și întreprinderile mici și mijlocii.
Alternativele moderne la centralele pe gaz
Potrivit specialiștilor, centralele de apartament pe gaz sunt considerate astăzi ineficiente comparativ cu alternativele moderne, cum ar fi pompele de căldură, care pot produce de patru ori mai multă căldură decât consumul de energie electrică.
„Un kW/oră de gaz natural pe care îl consumăm se transformă cam în 0,9 kW/oră de căldură într-o centrală în condensare. În schimb, o pompă de căldură are un coeficient de performanţă (COP) de 3 sau 4, fiind de patru ori mai eficientă”, a explicat Cătuți.
Pentru mulți români, o alternativă viabilă ar putea fi rebranșarea la sistemele de încălzire centralizată, odată ce acestea vor fi modernizate și vor deveni mai eficiente.
„Știu, sună foarte înfricoșător pentru multe persoane, dar ele sunt mai eficiente, consumul energetic per locuință este mai mic, iar astfel de sisteme trebuie susținute, bineînțeles, după ce ele sunt reparate”, a adăugat Cătuți, potrivit Știrileprotv.
Uniunea Europeană a creat Fondul Social pentru Climă pentru a susține gospodăriile vulnerabile să facă trecerea la metode de încălzire mai curate și să suporte costurile crescute ale combustibililor.
România va primi 6 miliarde de euro până în 2032 pentru a sprijini cetățenii cu venituri mici în adoptarea acestor soluții mai puțin poluante.
„Fondul social pentru climă are rolul de a-i ajuta pe cei care nu au posibilitatea financiară de a face trecerea la soluții de încălzire și transport mai curate. Este esențial să ne asigurăm că acești bani ajung la cei care au nevoie, mai ales în primii ani de implementare a noului sistem”, a subliniat Mihnea Cătuți.