Românii pot fi „Alături de Ucraina” în campania pentru refugiați organizată de Asociația Medici pentru România în parteneriat cu grupul de presă Gândul

Publicat: 27 02. 2022, 21:15
Actualizat: 02 03. 2022, 16:50

Asociația «Medici pentru România», în parteneriat cu grupul de presă Gândul Media Network, lansează campania umanitară „Alături de Ucraina” și platforma online ucraina.medicipentruromania.ro, pentru a veni în ajutorul refugiaților ucraineni, a românilor din Ucraina și a celor care au rămas în prima linie pentru a-și apăra țara, în urma războiului izbucnit pe 24 februarie, când armata rusă a invadat Ucraina.

Platforma ucraina.medicipentruromania.ro oferă tuturor românilor posibilitatea de a ajuta cetățenii ucraineni aflați în nevoie prin donații în bani.

„Ne-am mobilizat pentru a strânge fonduri în vederea achiziției de: medicamente, echipamente și consumabile medicale, paturi pliabile, pături, pilote, așternuturi dar și produse de igienă. Ieri am trimis deja către localitatea Isaccea, județul Tulcea, 50 de paturi pliabile, așternuturi, pamperși, jucării și hăinuțe pentru cel puțin 100 de copii.
Pregătim să trimitem în Ucraina zilele următoare: bandaje, tifon, seringi, mănuși medicale, antibiotice, analgezice, tărgi, catetere intravenoase, feșe, truse medicale de prim-ajutor, spirt medical și antiseptic, materiale pentru repararea fracturilor și alte medicamente și consumabile medicale necesare”.

Doresc să mulțumesc grupului media Gândul, care s-a implicat alături de noi în această campanie, sponsorilor atât persoane fizice cât și persoane juridice, și în mod special membrilor PNL Sector 1 București, care ne-au pus la dispoziție locația lor de colectare și care au lucrat neîntrerupt pentru sortarea și încărcarea produselor primite din partea binevoitorilor” a declarat Alexandru Costache, cofondator și președinte al Asociației „Medici pentru România”.

Centrul din București unde poți dona pentru refugiații sau românii din Ucraina

Bucureștenii pot dona și în centrul de solidaritate amenajat în Sectorul 1. Toate produsele vor ajunge la cetățenii ucraineni și la românii din Bucovina de Nord, din sudul Basarabiei și din alte regiuni ale Ucrainei, cu sprijinul autorităților și al societății civile.

Adresa centrului este:

Calea Griviței numărul 200: sâmbăta și duminica între 10.00 și 13.00, de luni până vineri între 18.00 și 20.00.

Conform Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, peste 30.000 de ucraineni au intrat în România de la izbucnirea războiului, iar jumătate dintre ei au pornit spre alte destinații, explicând că au rude în străinătate sau că doresc să se stabilească acolo.

Duminică după amiază, în tabăra mobilă de pe stadionul din orașul Siret erau cazate 120 de persoane sosite din Ucraina. Tabăra mobilă dispune de 30 de corturi și asigură cazare temporară pentru refugiații din Ucraina.