Prima pagină » Actualitate » Românii se pot pensiona mai devreme fără penalizări. Care este lista localităților unde se poate ieși cu doi ani mai repede la pensie

Românii se pot pensiona mai devreme fără penalizări. Care este lista localităților unde se poate ieși cu doi ani mai repede la pensie

Românii se pot pensiona mai devreme fără penalizări. Care este lista localităților unde se poate ieși cu doi ani mai repede la pensie

Românii pot ieși la pensie mai devreme cu doi ani în unele localități din România. Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea pentru modificarea art. 65 alin. (5) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, care prevede extinderea numărului de persoane care beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani, fără penalizare, din zonele afectate de poluare remanentă.

Concret, actul normativ prevede reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizare pentru persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zone afectate de poluare, dar şi pe o rază de 8 kilometri în jurul acesteia, prin extinderea numărului de localităţi.

Zonele vizate sunt cele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate, de cupru, plumb, sulf, azot, fosfor, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/sau de cocs metalurgic, a prelucrării ţiţeiului sulfuros, desulfurarea benzinei, a ţiţeiului parafinos şi neparafinos, a distilării ţiţeiului în vederea producerii păcurii şi a uleiurilor.

În lege sunt introduse localitățile Bistra, Ocna Mureş, Sălciua din judeţul Alba, Aluniş, Arad, Cicir, Fântânele, Frumuşeni, Horea, Mândruloc, Tisa Nouă, Vladimirescu din judeţul Arad, Piteşti din judeţul Argeş, Comăneşti din judeţul Bacău, Codlea din judeţul Braşov, Clejani şi Giurgiu din judeţul Giurgiu, Letca Nouă din judeţul Gorj, Băiuţ, Borşa, Cavnic, Cicârlău, Deseşti, Satulung, Şişeşti, Remetea Chioarului şi Copalnic Mănăştur din judeţul Maramureş, Comarnic, Floreşti, Valea Călugărească din judeţul Prahova şi Videle din judeţul Teleorman în lista zonelor pentru care locuitorii acestora pot beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani, fără penalizare.

CITEȘTE ȘI:

Cei care şi-au schimbat reşedinţa cu mai puţin de 6 luni înaintea alegerilor vor putea vota doar unde au domiciliul

Klaus Iohannis a promulgat legea care stabilește închisoarea pentru ultraj și încăierarea în stradă

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Oana Zvobodă a debutat în presă la televiziunea PrimaTV, în anul 2017. Între 2017 și 2020 a fost reporter la PrimaTV, unde ... vezi toate articolele

Citește și