Românul adus în țară după două decenii petrecute după gratii, în Chile, cere să fie ELIBERAT. Când i se va decide soarta

Publicat: 15 07. 2024, 08:00
George Rusu va afla pe 16 iulie dacă va fi eliberat condiționat sau va rămâne după gratii

După ce a stat 20 de ani într-o închisoare din Chile, în condiții greu de imaginat, românul George Rusu încearcă să redevină un om liber. Clujeanul se află încarcerat la Penitenciarul Rahova, după ce a fost repatriat la sfârșitul lunii mai. La scurt timp după ce a fost transferat în România, el a făcut cerere pentru a fi eliberat condiționat. Solicitarea i-a fost, însă, respinsă, astfel că George Rusu a depus contestație, iar pe 16 iulie urmează să afle dacă va mai rămâne sau nu după gratii.

  • Situația lui nu este deloc ușoară, având în vedere că se confruntă cu mari probleme de sănătate. După ce a intrat în greva foamei timp de 67 de zile, când era închis în Chile, clujeanul, care a slăbit în acea perioadă 22 de kilograme, a făcut artroză la șold.
  • Din cauza afecțiunii de care suferă, George Rusu are dureri foarte mari, iar avocatul acestuia spune că este posibil să aibă nevoie de o proteză la șold.
  • În așteptarea deciziei privind eliberarea sa, pe care urmează să o afle peste o săptămână, el a cerut conducerii Penitenciarului Rahova să îi permită să lucreze în perioada în care va sta în închisoare.

Clujeanul George Rusu (57 de ani) și-a petrecut 20 de ani din viață într-un penitenciar din Chile, unde a ispășit o condamnare pentru trafic de droguri. Timp de cinci ani, românul a cerut să fie transferat într-un penitenciar din România, dar acest lucru s-a întâmplat abia pe 31 mai 2024.

Prima cerere de eliberare condiționată

Ca să convingă autoritățile chiliene să-i aprobe aducerea în țară, George Rusu a apelat la un gest extrem: a făcut greva foamei timp de 67 de zile, perioadă în care a slăbit 22 de kg, încât a ajuns numai piele și os. Mai mult, s-a îmbolnăvit grav, fiind diagnosticat cu artroză la șold, acuzând și în prezent dureri mari.

După multe demersuri, clujeanul a fost adus acasă în luna mai și transferat în Penitenciarul București-Rahova, unde se află și acum.

La scurt timp după repatriere, mai exact la începutul lunii iunie, el a solicitat să fie luat în considerare de comisia de specialitate a Penitenciarului Rahova pentru propus la eliberare condiționată, având în vedere faptul că a stat deja două decenii după gratii, în Chile. Solicitarea i-a fost, însă, respinsă de Comisia de liberare condiționată, astfel că George Rusu a solicitat instanței să îi analizeze cererea.

Avocatul lui George Rusu a depus cererea la instanță în 7 iunie, dar a primit termen de judecată la jumătatea lunii iulie. Românul care a stat închis 20 de ani în Chile așteaptă cu sufletul la gură decizia judecătorilor, de care depinde viitorul său. Pe 16 iulie, el va afla dacă Judecătoria Sectorului 5 îi va aproba solicitarea de a fi un om liber sau dacă va mai rămâne în spatele gratiilor.

Chiar dacă magistratul de la Judecătoria Sectorului 5 care îi va analiza cererea va decide că poate fi eliberat condiționat, George Rusu nu va fi pus în libertate imediat, pentru că hotărârea nu va fi definitivă. Abia după ce cazul va ajunge și pe masa judecătorilor de la Tribunalul București se va da o decizie definitivă.

”A făcut cerere să i se dea ceva de muncă”

George Rusu trece printr-o situație dificilă, pentru că este foarte bolnav. Dincolo de condițiile grele pe care le-a îndurat în închisoarea din Chile, el a făcut și coxartroză (artroza șoldului), o afecțiune care îi dă dureri mari.

Coxartroza este o boală degenerativă, caracterizată prin degradarea progresivă a articulației șoldului, fiind însoțită de durere și de o reducere a mobilității șoldului. Avocatul Eugen Iordăchescu a spus, pentru Gândul, că este foarte posibil ca George Rusu, clientul său, să aibă nevoie de o intervenție de protezare a șoldului.

În ciuda durerilor pe care le acuză, George Rusu a solicitat conducerii penitenciarului să i se permită să lucreze în perioada în care va sta în închisoare, activitate care i-ar aduce zile scăzute din pedeapsă.

A făcut cerere să i se dea ceva de muncă, nu poate să stea așa”, a spus, pentru Gândul, o prietenă de-a clujeanului.

Condamnat la 30 de ani de închisoare pentru trafic de droguri

În 2004, când avea 37 de ani, George Rusu a fost condamnat în Chile la 30 de ani de închisoare pentru trafic de droguri. Autoritățile din orașul Calama au găsit 1.900 de pachete de cocaină ascunse în plafonul unui camion. Cantitatea totală de cocaină descoperită a fost de o tonă.

Românul a fost găsit vinovat de trafic de droguri și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, iar din cei 30 de ani de închisoare, a executat 20 de ani într-un penitenciar din Chile.

Odată cu transferul lui George Rusu din Chile, condamnarea lui la 30 de ani de închisoare a fost redusă la 25 de ani, pentru că legislația penală din România prevede alte pedepse pentru faptele de care a fost acuzat.


CITEȘTE ȘI:

Românul transferat în România după 20 de ani de închisoare în Chile a fost dus la Penitenciarul Rahova. „Deocamdată, nu are voie să primească vizite”

Românul închis 20 de ani în Chile și adus în țară să execute încă 5 ani este grav bolnav. ”George este șchiop, are dureri mari, trebuie operat”