Romprest: „Nu am sistat prestarea niciunei operațiuni din cadrul activităților serviciului delegat. Din cauza datoriilor, sortatorii nu ne mai primesc în depozite”
Compania Romprest a transmis joi că nu a sistat prestarea operațiunilor de salubrizare în sectorul 1. Criza gunoaielor este generată de faptul că începând cu data de 22 mai, din cauza datoriilor, firmele care colaborau cu Romprest în ceea ce privește sortarea, tratarea și depozitarea deșeurilor au suspendat activitatea și au interzis accesul autospecialelor Romprest în stațiile de sortare.
„Compania Romprest nu a sistat prestarea niciunei operațiuni din cadrul activităților serviciului delegat. În continuare, se execută operațiunile aferente activităților de salubrizare stradală, respectiv măturat, întreținere curățenie și spălat carosabil și trotuare, conform programelor prevăzute în contractul aflat în vigoare.
Pentru executarea acestor activități, sunt alocate 8 autospeciale măturătoare, 25 cisterne, 48 autoutilitare pentru colectare și transport deșeuri stradale și din depozite necontrolate, personal muncitor și deserventi utilaje, precum și personal tehnic pentru coordonarea activității în teren”, se arată într-un comunicat tansmis joi de Romprest.
Potrivit sursei citate, în ceea ce privește activitatea de colectare separată și transport separat al deșeurilor municipale, Romprest derulează în mod curent 48 de programe de prestație pentru categoriile de generatori pe care îi deservește.
„Pentru populație, instituții aflate în subordinea Primăriei și agenți economici, distincte pentru fiecare fracție, umedă sau uscată, precum și programele de colectare a deșeurilor voluminoase, DEEE, deșeuri vegetale și deșeuri din construcțîi. În derularea acestor programe sunt angrenate 63 autogunoiere, 21 autoutilitare, personal deservent autospeciale.
Consiliul Local al Sectorului 1, căruia îi revine legal obligația de a organiza, gestiona și de a asigura continuitatea, prin finanțarea acestui serviciu de utilitate publică și asigurarea echilibrului contractual, este Autoritatea contractantă și partenerul contractual al Romprest în acest contract de delegare de 12 ani”, se arată în comunicat.
Sursa citată mai arată că „în toți acești ani, sub administrații de culori politice diferite și adeseori consilii cu majorități conjuncturale având poziții contrare voinței Primarului, nu s-a ajuns niciodată la escaladarea unui conflict contractual și la iminenta blocare a serviciului, pentru că în toată această perioada s-au respectat clauzele contractuale și prevederile legislației aplicabile în materia salubrității”.
Potrivit Romprest, orice litigiu privind aplicarea clauzelor contractuale a fost supus de către părți soluționării instanțelor de judecată competente, măsurile dispuse de către instanță urmând a fi puse în aplicare după ce instanțele investite cu soluționarea vor pronunța o hotărâre definitivă.
„Tarifele în plată sunt aprobate prin Hotărâre a Consiliului Local”
„În mandatul actualului primar, aplicarea clauzelor contractului și a prevederilor legale este discreționară.
De la instalarea noii administrații, relația contractuală, obligatorie în cazul unui contract derulat în beneficiul comunității și supus unor reglementări legale – care necesită confirmări ale prestațiilor și raportări lunare către autoritățile de mediu – este guvernată de dictatul primarului, de impunerea unor măsuri abuzive și fără corespondent în documentația de atribuire, în contract sau în legislație, măsuri fără precedent sau corespondent în alte contracte de delegare încheiate în domeniul salubrizării localităților”, precizează reprezentanții Romprest.
Compania de salubrizare mai precizează că tarifele sunt stabilite printr-o Hotărâre a Consiliului Local al Sectorului 1.
„Pentru a clarifica modul de facturare a activităților serviciului delegat, menționăm că tarifele în plata sunt aprobate prin Hotărâre a Consiliului Local, iar cantitățile prestate sunt confirmate pe baza de proces verbal de către Poliția Locală. Înmulțind tarife legale cu cantități legale, este imposibil că valoare facturată, și implicit factură, să fie ilegală”, precizează cei de la compania de salubrizare.
„Debit restant de peste 120 milioane lei, din care 96 milioane datorie istorică”
Potrivit acestora, cantitățile de deșeuri colectate și transportate separat la stațiile de sortare se decontează pe baza documentelor pe care stația le întocmește după cantarire, diferențiat pe tipuri (coduri) de deșeuri și generatori.
„Toate aceste informații sunt centralizate și raportate lunar de Romprest în calitate de operator delegat către Primăria Municipiului București și autoritățile de mediu, pentru și în numele UAT Sector 1. Pe baza acestor rapoarte se calculează atingerea țintelor de deviere de la depozitare (pentru reducerea eliminării prin depozitare), obligație legală în sarcina UAT Sector 1, pe care Romprest a îndeplinit-o în fiecare an, în caz contrar autoritatea fiind obligată să plătească amenzi.
Refuzul nejustificat la plata facturilor pentru servicii confirmate, în perioada iulie-decembrie 2020, și plata discreționară a prestațiilor, respectiv jumătate din prestația lunară a activităților de salubrizare stradală, în perioada ianuarie-martie 2021, au dus la acumularea unui debit restant de peste 120 milioane lei, din care 96 milioane datorie istorică aferentă prestațiilor din anul 2020 și 24 milioane aferente prestațiilor din anul 2021. Facturi aferente unora dintre prestațiile din anul 2020 înregistrează depășiri ale termenelor de scadență de peste 200 de zile”, se arată în comunicat.
Compania mai precizează că în cadrul activităților de salubrizare stradală sunt incluse și activitățile de sortare-tratare-depozitare prin eliminare, prestate de către operatori autorizați agreați de către autoritatea contractantă încă de la începutul contractului. Aceste activități sunt facturate de Romprest către autoritate, fără a adaugă nicio marjă de profit.
„În condițiile refuzului la plata facturilor aferente acestor activități, pentru a asigura continuitatea serviciului, Romprest a fost nevoită să suporte integral plata serviciilor prestate de către operatorii agreați de sortare-tratare-eliminare prin depozitare în beneficiul Sectorului 1, și a reușit să facă acest lucru din iulie 2020 până în luna ianuarie 2021, inclusiv.
„Odată cu acumularea restanțelor, începând cu luna februarie 2021, operatorii stațiilor au notificat Romprest că vor suspenda activitatea”
Odată cu acumularea restanțelor, începând cu luna februarie 2021, operatorii stațiilor au notificat Romprest că vor suspenda activitatea prestată în beneficiul Sectorului 1, iar în cursul lunii mai, începând cu data de 22 mai, au suspendat activitatea și au interzis accesul autospecialelor Romprest în stațiile de sortare”, se arată în comunicat.
Sursa citată mai precizează că în cea ce privește depozitul de la Iridex, funcționarea acestuia este de competența Primăriei Generale.
„Față de situația stațiilor de sortare, cauzată strict de neachitarea facturilor aferente serviciilor prestate și confirmate, cazul funcționarii depozitului ecologic Iridex este de competență Primăriei Generale a Municipiului București, autoritate căreia îi revine gestionarea activității de depozitare a deșeurilor și care nu a prelungit contractul pe care îl avea cu acest operator. Astfel, începând cu dată de 1 iunie 2021, depozitul ecologic Iridex și-a încetat activitatea.
În aceste condiții, așa după cum am anticipat și am încercat să preîntâmpinăm prin adresele și notificările adresate către autoritățile cu atribuții în domeniu, în dată de 1 iunie, după prima cursa de colectare separată a deșeurilor conform programelor curente aflate în prestație, autospecialele Romprest încărcate cu deșeuri au fost blocate la poartă stațiilor, prin refuzul operatorilor de a permite accesul cu deșeurile provenite din Sectorul 1. Toate echipamentele de colectare (autogunoiere, autospeciale și containere) alocate de Romprest serviciului delegat în Sectorul 1 sunt în acest moment încărcate la capacitate maximă.
Suntem întrebați în mod curent, off the record, ce se urmărește prin această blocare a sistemului de salubritate, evident voită și determinată prin acțiuni repetate și concertate ale Primarului și aparatului sau de specialitate.
Am redat aici, cât de succint posibil și în cronologia lor, toate circumstanțele care au condus la producerea acestui blocaj. Acum, în cunoștință de cauza, fiecare cetățean își poate formă o părere proprie.
Pentru noi, Compania Romprest, on the record, mai important este faptul că, oricare ar fi scopul, mijloacele prin care acesta este dus la îndeplinire sunt ilegale și reprezintă un precedent periculos pentru orice operator privat care își desfășoară activitatea în sfera serviciilor publice sau în relație contractuală cu statul”, conchid cei de la Romprest.
Imagini video cu blocajul de la Iridex
Imaginile video sunt realizate de cei de la Romprest și ilustrează flota operațională a companiei alocată serviciului public de salubritate în Sectorul 1, imobilizată în așteptare la Depozitul ecologic Iridex, unde, din cauza restanțelor la plata înregistrate de către Sectorul 1, se interzice accesul în vederea predării deșeurilor.