Royal Air Force survolează Marea Neagră pentru a preveni atacurile Moscovei asupra cargourilor cu grâne. Serviciile britanice, cu ochii pe ruși
Serviciile militare şi de securitate britanice vor monitoriza Marea Neagră în încercarea de a descuraja Rusia să lovească navele comerciale care transportă cereale din Ucraina către ţările în curs de dezvoltare, anunță guvernul britanic citat de The Guardian. Deja RAF (Royal Air Force) survolează coridoarele maritime negociate inițial cu Moscova, și pe care Putin le-a denunțat ulterior. Actul Kremlinului, a înfometat deja milioane de oameni și a făcut să explodeze prețurile alimentelor.
Premierul britanic anunță că întrega structură intelligence a Regatului este cu ochii pe ruși, pentru a preveni acțiuni sub steag fals asupra cargourilor sau convoaielor care transportă grâne ucrainene prin Marea Neagră. De asemenea, sunt avute în vedere atacuri asupra structurilor portuare care pot fi lovite “din greșeală”.
Informaţii, supraveghere şi recunoaştere
„Ne vom folosi serviciile noastre de informaţii, supraveghere şi recunoaştere pentru a monitoriza activitatea Rusiei în Marea Neagră, pentru a atrage atenţia Rusiei în cazul în care observăm semne că pregăteşte atacuri asupra transportului maritim civil sau asupra infrastructurii din Marea Neagră şi pentru a atribui atacurile, ca să prevenim operaţiunile de tip „steag fals” care încearcă să eludeze vina Rusiei”, afirmă un comunicat al Downing Street transmis înainte de plecarea premierului Rishi Sunak la summitul G20 de la New Delhi.
Deja RAF efectuează zboruri de descurajare
Aeronavele RAF efectuează zboruri deasupra zonei pentru a descuraja Rusia să efectueze lovituri ilegale împotriva navelor civile care transportă cereale, precizează guvernul britanic.
Înainte de sosirea premierului Rishi Sunak la New Delhi, pentru summitul G20, Downing Street a anunţat, de asemenea, că Londra va găzdui în noiembrie un summit global privind securitatea alimentară. Guvernul a precizat că această conferinţă alimentară va fi un răspuns la faptul că Vladimir Putin a ales în iulie să iasă din acordul cu Ucraina care permitea transportul sigur de cereale pe Marea Neagră.
O nouă armă, foamea
Premierul Rishi Sunak a declarat că renunţarea la pactul privind cerealele provoacă o suferinţă enormă pentru milioane de oameni. El subliniază că rușii au distrus mai multe grâne într-o lună, decât au fi putut hrăni un million de oameni într-un an
„Această iniţiativă a furnizat aproximativ 30 de milioane de tone de alimente pentru peste 45 de ţări care aveau cu adevărat nevoie de ele. Şi acum nu mai există. Aţi văzut de când a fost retrasă această iniţiativă că preţurile alimentelor au crescut dramatic. Numai în ultima lună, ruşii au distrus mai multe cereale decât s-ar putea hrăni, cred, un milion de oameni timp de un an. Acestea sunt consecinţele a ceea ce face Rusia”, a arătat premierul britanic.