Mai multe sortimente de îngheţată, sorbet şi ruladă sunt retrase de la comercializare din Carrefour, din cauza prezenţei oxidului de etilenă. Contravaloarea produselor returnate va fi decontată, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal, se arată într-un comunicat transmis de Autoritatea Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).
Potrivit unei informări a ANSVSA, ca urmare a notificării primite din partea furnizorului Froneri Ice Cream România SRL, Carrefour a început retragerea de la vânzare și rechemarea de la clienți a următoarelor articole:
– ruladă 3 tipuri ciocolată 650 ml
– îngheţată vanilie 900 ml
– sorbet lămâie 1000 ml
– îngheţată vanilie&fructe exotice 4X100ml.
Motivul rechemării îl reprezintă prezența oxidului de etilenă în aditivul folosit în fabricarea produselor – guma de carruba.
„Se recomandă persoanelor care dețin produse din loturile descrise mai sus să nu le consume, ci să le distrugă sau să le aducă înapoi în magazinele de unde le-au cumpărat. Contravaloarea produselor va fi returnată, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal”, se arată în informarea citată.