Prima pagină » Actualitate » Rusia acuză România la ONU că încalcă drepturile minorităților. Care este motivul nemulțumirii Moscovei

Rusia acuză România la ONU că încalcă drepturile minorităților. Care este motivul nemulțumirii Moscovei

Rusia acuză România la ONU că încalcă drepturile minorităților. Care este motivul nemulțumirii Moscovei
Rusia acuză România la ONU că încalcă drepturile minorităților. Care este motivul nemulțumirii Moscovei

Delegația Federației Ruse la Consiliul pentru Drepturile Omului de la Geneva, organism al Organizației Națiunilor Unite (ONU), acuză România că ar încălca drepturile minorităților naționale.

Într-un anunț oficial, reprezentanții Rusiei susțin că romii, maghiarii și rutenii se numără printre „cele mai vulnerabile” minorități, însă nu a dat exemple concrete în ceea ce privește discriminările la care face referire.

Fără alte explicații, Rusia a votat împotriva raportului privind situația drepturilor omului din România în cadrul Consiliului, informează Digi24.

În România, rutenii sunt o minoritate recunoscută oficial și reprezentată în Parlament. În plus, la noi în țară există mai multe organizații ale rutenilor, dintre care una are legături strânse cu Rusia. Uniunea Rutenilor Subcarpatici din România, care este foarte apropiată de ambasadorul Rusiei la București, pe care îl prezintă ca „fratele mai mare”, cere nici mai mult nici mai puțin decât „autonomia deplină a Rusiei Subcarpatice în cadrul Ucrainei”, mai notează sursa citată.

Ce transmite delegația din Rusia

Într-un mesaj publicat pe X (cunoscut anterior ca Twitter, n. red.), delegația rusă de la Geneva transmite că are „îngrijorări serioase” cu privire la situația minorităților etnice din România.

„Avem în continuare îngrijorări serioase cu privire la discriminarea minorităților naționale din România, dintre care cele mai vulnerabile sunt romii, maghiarii și rutenii transcarpatici. Xenofobia, rasismul și naționalismul sunt în prezent în creștere în România”, a transmis delegația Rusiei la Geneva pe rețeaua de socializare.

Afirmația vine pe fondul prezentării, la Geneva, a situației privind drepturile omului din mai multe state, printre care și România, ca parte a unei evaluări periodice realizate de Consiliul ONU.

Delegația României la ședința Consiliului Drepturilor Omului din cadrul ONU a fost condusă de secretarul de stat pentru afaceri globale și strategii diplomatice din cadrul MAE, Traian Hristea, potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe.

„Cu acest prilej, secretarul de stat a prezentat poziția părții române față de recomandările primite în cadrul dialogului interactiv din 2 mai 2023, rezultată în urma unui proces de evaluare interinstituțională a recomandărilor, precum și contextul și rațiunile care au condus la susținerea, acceptarea parțială sau, după caz, notarea celor 251 de recomandări primite în sesiunea Grupului de lucru din mai a.c.

De asemenea, au fost evidențiate cele mai recente evoluții în privința respectării statului de drept, a reformei sistemului judiciar, a prevenirii și combaterii discriminării și traficului de persoane. Adoptarea Raportului Grupului de Lucru privind Evaluarea Periodică Universală a situaţiei respectării drepturilor omului în România a avut loc în cadrul celui de-al patrulea ciclu al Examinării Periodice Universale («Universal Periodic Review» – UPR)”, se mai arată în comunicatul MAE.

Uniunea Rutenilor Subcarpatici din România este apropiată de Rusia și de Ambasada Rusiei în România. Pe site-ul Uniunii sunt prezentate mai multe evenimente la care a participat ambasadorul Valeri Kuzmin, în calitate de „frate mai mare”, care și-a vizitat „frații mai mici din Sighet”.

Sursa foto: Shutterstock

Autor
Daniel Matei a absolvit Facultatea de Jurnalism din București, iar de-a lungul ultimilor zece ani a lucrat pentru mai multe publicații online din România. El s-a alăturat echipei GÂNDUL.RO în ... vezi toate articolele

Citește și