Rusia, sub teroarea alertelor cu bombă, după atentatul de la Crocus. Incidente în Moscova și Sankt Petersburg
După masacrul de la Crocus City Hall, de lângă Moscova, ce a avut loc vineri 22 martie, Rusia a declarat duminică, zi de doliu național. În perioada ce a urmat atentatului, o serie de alerte cu bombe au tulburat atmosfera deja tensionată din Moscova și Sankt Petersburg.
Atentatul de la Crocus, lângă Moscova, este considerat unul dintre cele mai sângeroase din istoria recentă a Rusiei. Cetățenii se află în continuare în stare de alertă după ce în Moscova și Sankt Petersburg au fost declanșate alerte cu bombă în locații strategice din fiecare metropolă, notează Nexta.
Pe aeroportul Sheremtyevo din Moscova, o femeie a amenințat că are o bombă, generând panică printre pasageri și personal. Au fost luate măsuri imediate pentru preîntâmpinarea unei noi tragedii de proporții: zborurile au fost întârziate și o echipă de geniști a fost chemată la fața locului. Specialiștii au stabilit însă că a fost vorba doar de o alarmă falsă, iar femeia respectivă a fost reținută de autorități.
Potrivit Nexta, femeia a făcut ceea ce era menit să fie o „glumă”, fiind iritată de o stewardesă care care ar fi vorbit prea tare la telefon. Pasagera respectivă a spus la acel moment: „Încetează cu vorba sau vei rata bomba pe care o am în rucsac”
Mărturiile supraviețuitorilor atacului de la Moscova
În urma masacrului peste 100 de persoane și-au pierdut viața, printre care s-au aflat și copii. Supraviețuitorii atacului din Moscova au rămas cu traume profunde, iar unii dintre ei au dezvăluit modul în care au reușit să se salveze de la moarte.
„Nişte oameni îmbrăcaţi în maro, nu ştiu cine erau – terorişti, militari, oricine – au pătruns în sală şi au început să tragă în oameni cu arme de asalt”, a declarat fotograful Dave Primov, care a asistat la desfăşurarea atacului de la un balcon de la etaj.
O femeie și fiica ei de 11 ani cumpărau îngheţată la o cafenea de lângă intrare, când au auzit zgomotul asurzitor şi o voce a strigat să se lase la pământ.
„Ne-am repezit la copii, ne-am întins şi am început să ridicăm baricade din mese şi scaune, iar mai mulţi răniţi au venit în fugă la noi”, a declarat aceasta pentru BBC.
În interiorul sălii, cei prezenți așteptau concertul, care trebuia să înceapă în câteva minute, iar unii au crezut că acel zgomot puternic ar putea face parte din spectacol.
„Un fel de explozie nesfârşită de petarde – m-am întors în sală o dată, apoi din nou. A treia oară, mi-am dat seama că toată lumea din sală începuse să fugă în toate direcţiile”
La concertul din sala de spectacole unde au izbucnit primele focuri de armă, au fost vândute aproximativ 6.200 de bilete, dar paznicii din faţa intrării s-au făcut nevăzuți la scurt timp de la începutul atacului. Unul dintre cei patru paznici a declarat că colegii săi s-au ascuns în spatele unui panou publicitar:
„Acei atacatori au trecut la 10 m de noi – au început să tragă la întâmplare în oamenii de la parter.”
O femeie și fiica ei de 11 ani cumpărau îngheţată la o cafenea de lângă intrare, când au auzit zgomotul asurzitor şi o voce a strigat să se lase la pământ.
FOTO: Profimedia
CITEȘTE ȘI:
Atac sângeros la Mosova: ISIS publică imagini din timpul atacului de la Moscova