Rusia, cel mai dur avertisment de până acum: Al Treilea Război Mondial va fi nuclear!

Publicat: 02 03. 2022, 13:34
Actualizat: 02 03. 2022, 14:24
Rusia, cel mai dur avertisment de până acum: Al Treilea Război Mondial va fi nuclear! / Foto caracter ilustrativ: Pixabay.com

Ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, a avertizat că Al Treilea Război Mondial se va purta cu arme nucleare și va fi „distructiv”.

Serghei Lavrov a declarat, miercuri, c, dacă ar fi să aibă loc al treilea război mondial, luptele s-ar duce cu arme nucleare și ar fi nimicitor, scrie metro.co.uk.

Ministrul de Externe a afirmat că Rusia – care a lansat ceea ce numește o „operațiune militară specială” împotriva Ucrainei, săptămâna trecută – s-ar confrunta cu un „pericol real” dacă Kievul ar primi arme nucleare.

Sancțiunile au lovit neașteptat de dur

Ministrul Serghei Lavrov a vorbit și despre sancțiuni, dar s-a declarat liniștit, deoarece Rusia „are mulți prieteni”.

Lavrov se aștepta ca sancțiunile să fie aplicate în cazul „sportivilor, jurnaliștilor și reprezentanților sectorului cultural”, nicidecum să paralizeze sistemul economic.

Acesta a dat vina pe Kiev pentru războiul sângeros din Ucraina, spunând că țara condusă de Volodimir Zelenski a dorit să cumpere arme nucleare și reprezenta un „pericol real” pentru Kremlin.


Citește și