Rusia invadează Ucraina, ziua 59: Trupele ruse au reluat atacurile aeriene asupra fabricii Azovstal / Infrastructura civilă din Harkov, bombardată de trupele lui Vladimir Putin: 2 morți și 19 răniți / Supermarketurile din Marea Britanie raționalizează uleiul
Ziua 59 de război în Ucraina. Înaintea Sfintelor Paști, ucrainenii susțin că forțele rusești au intensificat atacurile în est și vor să organizeze o ofensivă în Harkov, la nord de Donbas. Pe de altă parte visul de invazie pare tot mai puțin realizabil pentru Vladimir Putin, care s-a concentrat în est.
Citește și Românii pot fi „Alături de Ucraina” în campania pentru refugiați organizată de Asociația Medici pentru România în parteneriat cu grupul de presă Gândul
UPDATE 07:30 PM – Rusia acuză faptul că SUA îi înscenează folosirea de arme chimice sau nucleare în Ucraina
Presa de stat din Rusia, dar și paginile oficiale ale ambasadelor, anunță că SUA urmăresc să însceneze utilizarea de către forțele ruse a unor arme chimice sau nucleare în Ucraina. Aceeași informație apare și pe pagina de Facebook a Ambasadei Rusiei în România, dar este citat ministerul rus al Apărării.
UPDATE 07:15 PM – Atac aerian în Odesa: Cel puțin cinci persoane ucise și 18 rănite. Printre victime se află și un nou-născut
Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi alte 18 rănite în urma atacului cu rachete ruseşti de sâmbătă, în oraşul-port Odesa, din sudul Ucrainei, a transmis şeful de cabinet al preşedinţiei ucrainene.
UPDATE 07:00 PM – UE discută a şasea rundă de sancţiuni împotriva Rusiei, inclusiv asupra energiei, dar e nevoie de „unanimitate în rândul statelor membre”
Comisarul european pentru comerţ, Valdis Dombrovskis, a declarat că unul dintre aspectele avute în vedere se referă la un embargo asupra petrolului. Au existat discuţii despre „sancţiuni inteligente”, care ar putea include mai degrabă tarife decât un embargo complet la început.
„Problema aici este, în esenţă, că sancţiunile necesită unanimitate în rândul statelor membre, deci aceste discuţii politice sunt în curs de desfăşurare în paralel, este important să se ajungă la un acord politic unanim”, a spus el.
UPDATE 02:50 PM – Forţele ruse şi-au reluat loviturile aeriene şi încearcă să pătrundă în forţă în combinatul Azovstal, unde forţele ucrainene rămase în Mariupol rezistă în continuare
„Duşmanul încearcă să sufoce rezistenţa finală a apărătorilor Mariupol în zona Azovstal”, a spus, sâmbătă, consilierul prezidenţial ucrainean Oleksii Arestovici, citat de Reuters.
UPDATE 02:36 PM – Când va desfășura Moscova primele rachete nucleare Sarmat, testate recent. Anunțul Agenției Federale Spațiale Ruse, Dmitri Rogozin
Șeful Agenției Federale Spațiale Ruse (Roscosmos), Dmitri Rogozin, a anunțat – sâmbătă – că Moscova plănuiește să desfășoare prima unitate înarmată cu rachete balistice Sarmat, cu capacitate nucleară, cel mai târziu la toamnă, scrie agenția TASS. În această săptămână, Moscova a efectuat primul test cu o astfel de rachetă.
UPDATE 02:00 PM – Oficial ucrainean: Rusia bombardează infrastructura civilă din Harkov: 2 morți și 19 răniți
Forțele ruse au continuat să bombardeze orașul Harkov din nord-estul țării , a declarat sâmbătă un guvernator militar ucrainean, conform CNN.
„Ocupanții ruși continuă să tragă asupra infrastructurii civile din Harkov și din regiune”, a spus Oleh Syniehubov, șeful administrației militare regionale din Harkov.
„Pe parcursul zilei, ocupanții au aplicat 56 de lovituri. Rezultatul, 19 răniți, două persoane au murit”.
UPDATE 01:50 PM – Serviciul de informații al armatei Ucrainei: Comandantul flotei ruse din Marea Neagră a fost arestat, după scufundarea crucișătorului Moskva
Comandantul flotei ruse din Marea Neagră, Amiralul Igor Osipov, a fost eliberat din funcție și arestat în urma scufundării crucișătorului Moskva, anunță serviciul de informații al armatei Ucrainei.
UPDATE 12:30 PM – Supermarketurile din Marea Britanie raționalizează uleiul de gătit, din cauza războiului
Mai multe supermarketuri din Marea Britanie au decis să raționalizeze cantitatea de ulei de gătit pe care o pot cumpăra clienții, deoarece aprovizionarea este afectată de războiul din Ucraina, scrie BBC.
Astfel, supermarketul Tesco permite fiecărui client să cumpere 3 sticle de ulei. Waitrose și Morrisons au limitat cumpărătorii la câte două articole.
Cea mai mare cantitate de ulei de floarea-soarelui din Marea Britanie provine din Ucraina, iar întreruperea exporturilor a dus la penurii și la o cerere crescută de alternative.
British Retail Consortium spune că restricțiile sunt o măsură temporară „pentru a asigura disponibilitatea pentru toată lumea”.
UPDATE 12:00 PM – Evacuările Mariupolului vor începe la prânz, „dacă totul decurge conform planului”
O coloană de evacuare din orașul asediat Mariupol, situat în sud-estul țării, este planificată pentru sâmbătă, potrivit lui Petro Andriușcenko, consilier al primarului din Mariupol, scrie Mediafax.
„Astăzi, la ora 11:00 (locală), evacuarea locuitorilor din Mariupol către Zaporizhzhia va începe de la centrul comercial ‘Port City'”, a scris el pe Telegram.
„Plecarea coloanei este programată la ora 12:00 pe traseu: Mariupol-Manhush-Berdiansk-Tokmak-Orikhiv-Zaporizhzhia”, mai spune Petro Andriușcenko.
Andriușcenko a precizat că vehiculele private se pot alătura traseului, dar doar femeile, copiii și persoanele în vârstă vor putea urca în autobuze.
Și vicepremierul Iryna Vereshchuk a spus că evacuarea din Mariupol va începe la ora 12:00, „dacă totul decurge conform planului”.
UPDATE 11:30 AM – Bombardamentele se intensifică în regiunea estică a Ucrainei
Orașele controlate de ucraineni din regiunea estică Lugansk se confruntă cu o intensificare a bombardamentelor din partea forțelor ruse, a spus guvernatorul regional.
Forțele rusești au avansat în estul Ucrainei, în special în regiunile Lugansk și Donețk, potrivit Sky News.
Guvernatorul regional din Luhansk, Serhiy Haidai, a spus că orașele din regiunea sa sunt bombardate în mod constant, adăugând că forțele ucrainene părăsesc unele așezări pentru a se regrupa.
UPDATE 11:30 AM – Bombardamentele se intensifică în regiunea estică a Ucrainei
Orașele controlate de ucraineni din regiunea estică Lugansk se confruntă cu o intensificare a bombardamentelor din partea forțelor ruse, a declarat guvernatorul regional.
Forțele rusești au avansat în estul Ucrainei, în special în regiunile Lugansk și Donețk, potrivit Sky News.
UPDATE 10:39 AM – Cadavrele a peste 20 de civili, întinse pe o stradă principală din Mariupol. Premierul Ucrainei: Mariupol este „cea mai mare catastrofă umanitară” a secolului
Premierul ucrainean, Denîs Şmîhal, a numit situaţia de la Mariupol „cea mai mare catastrofă umanitară” de la invazia Rusiei.
UPDATE 9:51 AM – Republica Moldova, amenințată direct de un oficial rus! „Va fi o repetare a scenariului din Ucraina”
Viktor Vodolatski, prim-vicepreședintele Comisiei Dumei de Stat pentru afacerile CSI, integrarea eurasiatică și relațiile cu compatrioții, a amenințat dur Republica Moldova.
UPDATE 8:34 AM – Presa de stat din Rusia acuză că „specialiști în sabotaj” din Regatul Unit ajută armata ucraineană în Lviv. Potrivit Ria Novosti, cel puțin două grupuri SAS au fost desfășurate pentru a-i susține pe soldații ucraineni.
UPDATE 8:24 AM – Canada a livrat Ucrainei un număr de obuziere M777 și muniția aferentă, alături de SUA, a declarat ministrul canadian al Apărării, Anita Anand.
UPDATE 8:18 – Forțele rusești sunt tot mai slabite, anunță serviciile secrete militare britanice. Chiar dacă a cucerit Mariupol, la modul declarativ, luptele sunt tot mai grele, încetinind progresul în Donbas.
UPDATE 7:52 – Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, va merge joi în Ucraina.
UPDATE 7:43 – Un embargou occidental asupra petrolului și gazelor rusești ar da „o lovitură foarte serioasă” președintelui rus Vladimir Putin, a declarat fostul oligarh Mihail Hodorkovski, aflat în prezent în exil la Londra, pentru BBC.
UPDATE 4:24 – Rusia admite în premieră că sunt victime după naufragiul crucişătorului Moskva: Un marinar şi-a pierdut viaţa şi alţi 27 sunt dați dispăruți
UPDATE 1:45 – Trump dezvăluie că a ameninţat ţările NATO că SUA nu le va apăra în faţa Rusiei dacă nu sporesc cheltuielile militare.
UPDATE 23:55 – Secretarul general al ONU se va întâlni marți la Moscova cu Vladimir Putin.