Rusia susține că a alungat un submarin nuclear american din apele sale teritoriale. SUA neagă informația
Statele Unite au negat că ar fi efectuat operațiuni militare în apele teritoriale rusești, după ce Moscova a declarat că o navă rusească a alungat un submarin american din apele rusești din Pacific.
Rusia a acuzat Washingtonul că a încălcat legea internațională și că a creat o amenințare la securitatea națională, într-un moment de extrem de tensionat între Moscova și Washington din cauza apropierii armatei ruse de Ucraina, scrie Reuters.
Ministerul rus al Apărării, citat de Agenția de știri Interfax, a spus că o navă rusească a alungat un submarin american din apele rusești din Pacific, după ce submarinul a ignorat ordinele navei de a ieși la suprafață.
„Nu există niciun adevăr în afirmațiile Rusiei cu privire la operațiunile noastre în apele lor teritoriale”, a declarat căpitanul Kyle Raines, purtătorul de cuvânt al armatei americane, într-un comunicat.
„Nu voi comenta locația precisă a submarinelor noastre, dar navigăm și operăm în siguranță în apele internaționale”, a mai spus oficialul american.
Statele Unite monitorizează activitatea militară desfășurată de alte țări fără a fi nevoite să intre în apele lor teritoriale.
Echipajul fregatei Mareșal Shaposhnikov a folosit „mijloace corespunzătoare” pentru a face submarinul să părăsească apele rusești, a declarat Ministerul rus al Apărării.
Submarinul a fost observat în apropiere de Insulele Kurile sâmbătă dimineața, în timp ce Rusia desfășura exerciții navale cu flota sa din Pacific și i s-a ordonat să iasă imediat la suprafață, a declarat ministerul rus.
Se pare că ordinul a fost ignorat de echipajul submarinului american, ceea ce a determinat fregata rusă să ia măsuri pentru a o face să plece.
„Submarinul american… a părăsit apele teritoriale ruse cu viteză maximă”, a declarat Ministerul Apărării.
Nu a fost clar unde a avut loc incidentul, dar o parte a lanțului insulelor Kurile este revendicată de Japonia, iar disputa teritorială asupra unora dintre insule datează de pe vremea când Uniunea Sovietică le-a capturat la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Ministrul rus al apărării a vorbit sâmbătă la telefon cu omologul său american, în timp ce Statele Unite și alte națiuni occidentale au avertizat că războiul din Ucraina se poate aprinde în orice moment.
Președintele american Joe Biden și Vladimir Putin din Rusia au vorbit și ei timp de o oră la telefon tot sâmbătă și au discutat despre Ucraina, dar potrivit Kremlinului, incidentul submarinului nu a fost adus în discuție.