Rușii au transformat teritoriul Ucrainei într-una dintre cele mai minate zone din lume, spune Zelenski

Publicat: 12 04. 2022, 13:23
Sursa: captură video Facebook

Trupele rusești au lăsat în urma lor un adevărat teren minat pe teritoriul Ucrainei, pe măsură ce s-au retras din nordul țării, ceea ce este o adevărată crimă de război, a spus președintele ucrainean Volodimir Zelenski, scrie ukrinform.net.

„Se desfășoară lucrări pentru siguranță în regiunile de nord ale țării noastre, de unde au fost expulzați ocupanții. În primul rând, este vorba despre deminarea zonei. Trupele ruse au lăsat în urmă zeci, dacă nu sute de mii de obiecte periculoase, obuze care nu au explodat, mine. Cel puțin câteva mii de astfel de obiecte foarte periculoase sunt eliminate zilnic”, a spus Zelenski în ultima sa adresă video către populație.

Potrivit președintelui Ucrainei, rușii lăsau mine peste tot: în casele puse sub sechestru, direct pe străzi, pe câmpuri. De asemenea, au plasat mine în proprietatea civililor, lângă mașini, uși.

„Au făcut totul în mod conștient pentru ca întoarcerea în aceste zone după plecarea lor să fie cât mai periculoasă posibil. Din cauza acțiunilor armatei ruse, teritoriul nostru este în prezent unul dintre cele mai contaminate de mine din lume și cred că aceasta ar trebui considerată și o crimă de război a trupelor ruse. Ei au făcut în mod deliberat totul pentru a ucide sau mutila cât mai mulți oameni posibil, chiar și atunci când au fost forțați să se retragă de pe pământul nostru. Fără ordinele corespunzătoare, ei nu ar fi făcut-o”, a subliniat Zelenski.