Rușii sunt îndemnați să devină români. Cât costă cetățenia pe un site oficial
Rușii sunt îndrumați pe site-urile oficiale să obțină cetățenia română, printre altele, la un preț de 3.000 de euro.
Pe site-ul agenției de presă Tass rușii sunt îndemnați, într-un anunț, să obțină pașapoarte care să le asigure statutul de cetățeni ai UE, în contextul în care, din cauza sancțiunilor economice, impuse de țările vestice, mulți ruși s-au văzut șomeri la corporațiile din Vest și au plecat din Rusia.
Cetățeniile scoase la vânzare sunt cea română, care costă 3.000 de euro, bulgară, care poate fi cumpărată cu 4.000 de euro și poloneză, la prețul de 2.000 de euro.
Rușii, despre avantajele cetățeniei române
Cetățenia română ar avea avantaje, spun oficialii ruși: „angajarea legală în companii europene fără aprobări suplimentare”, „intrarea în mai mult de 170 de state fără viză”, accesul la servicii medicale și ajutoare sociale, accesul la educația europeană, afaceri pe piața europeană.
Companiile care garantează obținerea cetățeniei UE anunță și întreg pachetul de acte pe care le primește cel care dorește „achiziționarea” cetățeniei.
Ce spune legislația românească
Cetățenia română poate fi obținută de către cei care au domiciliul legal în România de cel puțin opt ani, de către cei care s-au căsătorit cu cel puțin 5 ani înainte de depunerea cererii de cetățenie, ătre cei care aduc beneficii majore culturii și civilizației românești și de către cei care activează în loturile sportive, conform legislației române în vigoare.
Pe site-urile care „vând” cetățenii UE nu este specificat pachetul de acte necesar și nici cum poate fi obținută cetățenia.
Pentru cei cu grade de rudenie în România, situația pare mai simplă: ei trebuie să depună o cerere pentru „redobândirea cetățeniei”.
Sursa foto: Captură TASS
Sursa foto: Captură TASS