S-a deschis dosar penal după ce un copil de 3 ani s-a ÎNECAT în piscina unei pensiuni din Tulcea

Publicat: 23 07. 2024, 16:06

This browser does not support the video element.

O vacanță în Delta Dunării s-a încheiat tragic pentru o familie după ce copilul de doar 3 ani a murit după ce s-a înecat în piscina pensiunii unde era cazat împreună cu părinții săi. Anchetatorii au deschis un dosar penal și cercetează împrejurimile în care s-a produs tragedia.

Un copil în vârstă de 3 ani s-a înecat în piscina unei pensiuni unde stătea împreună cu familia, în județul Tulcea. Părinții au lăsat copilul nesupravegheat pentru câteva momente, timp în care acesta a căzut în apă. Mama a observat imediat că micuțul plutea la suprafață și a reușit să-l scoată din piscină.

La fața locului s-a deplasat o ambulanță care a ajuns în mai puțin de 30 de minute, iar în paralel a  decolat și un elicopter SMURD de la Constanța. La sosirea medicilor, copilul era inconștient, iar din păcate, eforturile de resuscitare efectuate de echipajul medical sosit la fața locului nu au avut succes, iar copilul a fost declarat decedat. Trupul copilului a fost dus la morgă pentru efectuarea necropsiei, cea care va releva cauza morții.

Autoritățile efectuează cercetări

În urma tragediei, Poliția Tulcea a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Se fac însă și cercetări pentru neglijență din partea părinților sau a personalului pensiunii. O parte din anchetă examinează dacă pensiunea dispunea de salvamar, un aspect esențial pentru siguranța oaspeților, în special a celor mici.

Această tragedie subliniază importanța supravegherii continue a copiilor în apropierea apelor.  Specialiștii trag un semnal de alarmă că neatenția, chiar și pentru câteva momente, poate avea consecințe devastatoare. Siguranța copiilor trebuie să fie o prioritate constantă, iar părinții sunt îndemnați să fie vigilenți și să nu își lase copiii nesupravegheați în astfel de situații.

Surse: Antena 3 

Sursă foto: Foto caracter ilustrativ / Sursa foto: Pexels.com 

CITEȘTE ȘI:

Distribuitorii de energie electrică sunt obligați să ofere COMPENSAȚII pentru întreruperile constante de curent

Cât costă o INSULĂ în Grecia? Țara scoate la vânzare zeci de insule anual

Un nou trend în turism, numit „COOLCATION”, îi cucerește pe români